Cuvinte uitate pe o foaie

• 

Ca un cuvânt uitat pe-o foaie
la care am pus semn
un colț ce știe să se-ndoaie
fără nici un îndemn
mă dezbrăcasem de-nțelesuri
incerte, lunecoase
și rămăsesem miez de versuri,
și foaia mă uitase.

Ca un cuvânt nescris vreodată
întreg, pân' la sfârșit,
cu slovă veșnic tremurată
și gândul potrivit
mă căutasem printre ere
nebune sau tihnite
ca o idee care cere
aripi de la ispite.

O foaie zboară peste vânt;
cuvintele-s uitate.
Eu scriu cu viața alt pământ
și lutul îmi e carte.
Și-am să mă uit, și-am să-mi rămân
cu colțul îndoit,
cu un cuvânt ținut la sân,
uitat la infinit...
(2019)

Ne amintim ce am uitat
pe-o foaie-ngălbenită.
Ne învârtim ca altădat'
la Eddie pe orbită.

Cheia

Când mă funie prea strâns trecutul
și prin tot sfârșitul și-nceputul
de cărare, de aripă și de suflet
nu mă foarfecă albastru și nici sunet,
ștrangulată de cenușa nopții mele
fără lună, Căi Lactee și cu iele
năboind prin stații de metrou,
mă răscol ca să respir din nou.
Îmi sfâșii cu funia odată
diminețile cu inimă curată,
smulg din mine oameni care dor,
nu pășesc pe ei, îi fac decor
cotropit de umbră, de uitare.
Dacă mi se prind la cheutoare
cum se prinde scaiul de nădrag,
îi mai duc cu mine înc-un prag.
Mă împiedic, cad sau, poate, nu,
dar descopăr în cădere un atu:
când privești de-aproape în cenușă
mai găsești vreo cheie pentr-o ușă
către mâine, către mâinile întinse
fără lațul care ieri mă amăgise.
Cheia o pierdusem altădată,
tot eu, rătăcită sau furată.
(2019)

Un gând pentru Daniela.

Fluturi

Stau ascunsă sub o frunză de mărar.
De mă cauți, mi se pare că te fluturi în zadar.
Mă privești și tot ce vezi e o oglindă.
Eu mă flutur de sub frunză, aburindă.

În oglindă se aprinde-un fulger. O secundă
adevărul se făcuse val din undă.
De sub frunza de mărar mijea speranța
că-mi recunoscuseși sufletul și fața.

Și mă prinzi în pumni ca pe-o idee
care se agață de lumină prin curmeie.
Nu te las s-adormi și mă arunci
în hățiș de judecăți și de porunci.

Stau ascunsă sub o frunză de mărar.
Poate că nu flutur în zadar
fluturii care se scurg din gând
când îți par oglindă... cugetând.
(2019)

Sunt încă vie

Dacă mă doare un cuvânt
spus dinadins sau vorbă-n vânt,
e semn că pacea nu mă știe,
dar încă-s vie.
Dacă mă plec sub o povară
cu inima de tot amară,
e semn că greul mă sfâșie,
dar încă-s vie.
Dacă o lacrimă mă seacă
de cântece, surâs și joacă,
e semn că totuși nu-s pustie
și încă-s vie.
Dacă minciuna mă-nconjoară,
dar nu mă dă din mine-afară,
e semn că încă am mândrie
și-s încă vie.
Dacă atâta nedreptate
mișel mă taie pe la spate
și nu mă-ncui în colivie,
sunt încă vie.
Și dacă-s vie mai e vreme
să caut pacea în poeme,
greul să-l scutur de pe zbor
și nedreptatea s-o dobor,
din lacrimă să-mi fac izvor
de adevăruri ce nu dor,
să mă cuprind cu duioșie
într-o speranță sau o mie
și timpul ce-a rămas să-mi fie
plin de magie.
(2019)

Un gând pentru Ioana.