nebună,
am lăsat-o să mă cuprindă,
să-mi fie leagăn și grindă,
să-mi dea de înțeles
adânc și ales,
să mă orbească, să mă crească
într-o dezordine firească,
în armonie
de răzvrătire și mânie.
M-am contopit cu potopul, cu vântul,
mi-am răscolit cugetul și pământul,
m-am căutat printre firele ploii,
m-am regăsit unde fulgeră norii.
M-am cuibărit în ochiul furtunii,
am prins inima la cârmă cu funii,
și-am învățat liniștea pe de rost.
Mi-e cald, mi-e plutire, mi-e senin cum n-a fost
înaintea furtunii vreodată în mine,
aripi ascuțite de vânt sunt puține,
uneori se zărește steaua polară
și visez aurore care care vin să mă ceară.
Mă paște furtuna de jur imprejur
și nu mă ascund, dar știu să îi fur
clipa în care îmi face din ochi,
din ochiul furtunii nu mă dezghioc.
Nu știu unde-ncep și unde furtuna,
poate că suntem de-acuma tot una,
de când o tot strâng mi se-adună în palmă.
În ochiul furtunii e marea mea calmă.
(2019)
Frumoasă imagine, cuibul din ochiul furtunii...
RăspundețiȘtergereAr putea fi şi sămânţa unei poveşti. :)
La tine-i sacul cu povești... Chiar îmi doresc să citesc ce poți crește tu din sămânța aceasta. :)
ȘtergereDeocamdată nu ştiu. :) M-am gândit doar că ar trebui să crească de-aici ceva. :)
ȘtergereCine și-ar face cuib în ochiul furtunii? Unii ar spune că numai nebunii. Eu cred că acolo ar locui un visător cu visurile lui sădite de vânt în gândul haihui. S-ar desfăta în atâta singurătate. Nu s-ar încumeta nimeni cu pași ori cu șoapte să-i tulbure pacea din miez de urgie. De pază îi stau talazuri o mie: talazuri idee de care se tem cei ce nu știu să deznoade un ghem, când el dezleagă o lume întreagă si-abia de începe să o înțeleagă...
ȘtergereȘi-apoi când întrebi cine stă și visează în ochiul furtunii cu mintea lui trează, ei îți răspund: "Un nebun, cin' să fie?" și-și scuipă în sân "Ducă-se pe pustie!"
Îmi place. Nebunul din ochiul furtunii... :)
ȘtergereSă vedem dacă e destul de nebun să-mi insufle și mie ceva idei! :))
Ștergere