Să nu mă uit, dar mă uit...

Am vrut să păstrez tot ce-am fost,
să fiu ca o carte care creşte, nebună,
şi poartă în sine şi rost, şi nerost,
şi cerul senin, şi aripi de furtună.

Am vrut să păstrez tot ce am fost,
să nu las vreo clipă în neagra uitare,
să mă învăţ integral pe de rost
din miez pân' la cea mai albastră visare.

Nu ştiu de ce m-am pierdut risipit
prin timpul hain care tace şi trece,
destrămare de gând şi de ce am simţit,
spulberare în vânt, pustiire în rece.

Mi-am spus: "neuitarea are-o urmă de chin",
consolare târzie, când ce-am fost e-un mister.
Mi-amintesc doar de râul revărsat din preaplin,
nu de stropul cel dulce-al unui gând efemer.
(2014)

Mulţumiri muzei Vero.