Poveste amăruie

Era o zi frumoasă şi plină de speranţe
Când s-a trezit devreme şi-a strâns viaţa în braţe,
Avea visuri înalte, idei în aşteptare
Dar nu ştia prea bine cum să le dea vigoare.

Şi plină de speranţe şi tot aşa frumoasă,
Cu ochi strălucitori şi inima sfioasă,
I s-a înfipt în suflet o fată şi i-a deschis o rană
De care nu s-a plâns, căci fără ea e vană
Şi fără înţeles a vieţii întâmplare.

Apoi a rătăcit o vreme pe-o cărare
Cu fata lui de mână, şi-n mâini ţinând iubire;
Au mers râzând alături, au mers spre fericire.
Poate că au găsit-o, curgând printre secunde,
Dar au uitat de ea, atenţi la amănunte.

A ridicat o casă în care să îşi ţină
Ferită de primejdii frumoasa lui regină.
N-a fost uşor şi-a trebuit să ude fiecare
Zidită cărămidă sau piatră cu sudoare.

Regina lui şi-a rătăcit coroana aurită
Între fântână, grădină şi uşa de la plită.
A apărut un leagăn şi-un cântec murmurat
Din inimă de mamă lângă micuţul pat,
Şi primul zâmbet, primul pas, primul cuvânt
Al copilaşului au fost ca un alint.

După aceea n-au vrut să le mai pese
Că deasă-n jurul lor se ţese
Plasa cu biruri şi corvezi o mie
Şi-au adunat cu grijă orice bucurie.
Ar fi plătit cu ele dobânzi, taxe şi rate
Căci pentru ei acestea erau ca nestemate.

După un timp, când au găsit o clipă
Să se privească, şi chiar şi-atunci în pripă,
Chiar dacă, fără ca măcar să ştie,
Pe viaţa lor au tot plătit chirie,
S-au regăsit, un rege şi-o regină
Mereu alături, ţinându-se de mână,
Purtând acum coroane de argint
Şi nişte riduri care-i trag înspre pământ.
(2011)