Pe-un umăr străveziu de zare

Aş vrea să mă opresc puţin din alergare,
Să-mi rezem tâmpla pe un umăr străveziu de zare,
Să-mi fac din norii coloraţi de asfinţit,
Culcuşul moale şi pufos ca un alint.

Când pleoapa-i obosită, apusul să îmi spună
Cu şoapta lui cea blândă urări de noapte bună;
Şi, stând aşa, ascunsă în văluri de-ntuneric,
Pentru întâia oară să dorm visând feeric.

Fiindcă prima oară m-aş regăsi, uitată,
Pe-un umăr străveziu de zare argintată
Cu inima lăsată la voia întâmplării,
Fără să-i stea de pază, atenţi şi dârji, străjerii.

Fiindcă prima oară un umăr ar şedea
Atât de plin de taine, supus, sub tâmpla mea.
(2011)

Pastel

A nins azi noapte…şi de dimineaţă...
Pădurea-şi împletise dantelele din gheaţă,
Cerul se desfăcea, plutea, cădea uşor
Şi-apoi se aşternea pe toate un covor.

Se închinau copacii cu ramuri de argint,
Supuse de-al zăpezii imaculat alint;
Se închinau, mirate de-atâta frumuseţe,
Tufişuri şi-alte ierburi vopsite alb pe feţe.

Stăteam la geam, uitată, şi închisesem uşa,
În sobă se-auzea cântând încet cenuşa
Un singur cântec trist pe care-l mai ascult;
Era cenuşa veche, de când am ars, demult.

Peste zăpada proaspătă, prea albă şi curată,
Cenuşa mea cea veche se-ntinde vinovată
Că a ascuns în ea şi-apoi a spulberat
Un suflet rătăcit şi dorul îngheţat.

Dacă cenuşa-i rece, ninsoarea e la fel,
Se-amestecă în mine culori ca-ntr-un pastel,
Şi cerul se desface, şi-apoi cade uşor,
Acoperă cenuşa şi urmele de dor…
(2011)

Cântecul iubirii

Îmi spuneţi că iubirea doare
Şi că porunca ei e neîndurătoare,
Că pierzi dacă te pleci în faţa ei,
Că arzi în flăcări stârnite din firave scântei.

Îmi spuneţi că ar fi uşor
Să nu închizi în suflet nici un dor,
Şi în pustiu să stai sau să devii pustiu...
Din când în când să uiţi şi că eşti viu...

Când cartea mea cu basme s-a risipit, uitată
Pe raftul prăfuit al lui "A fost odată..."
O umbră de regret, parcă, mi-aduc aminte,
Un rămas bun grăbit, mai mult fără cuvinte...

Fiindcă se-auzea, mereu seducător,
Cântecul ei cel blând, atât de plin de dor
Şi plin de promisiuni pe care nici Făt-Frumos din carte
N-ar fi putut vreodată să le-mplinească, toate.

După "A fost odată..." "că dacă nu ar fi"
Se spune în poveste că "nu s-ar povesti"
Şi-atunci înseamnă şi că ceea ce nu este
În niciun basm, nicicând nu ni se povesteşte.

Dar cântecul iubirii, atunci când te cuprinde,
Înţelepciuni străvechi le spulberă din minte
Şi-n dansul ei ameţitor devii încă un val
Fără odihnă, plin de zbucium, izbit de stânci la mal.

Dar ştii că, de iubirea se ţine de cuvânt,
Îţi schimbă soarta-n vis şi inima în cânt.
Şi m-am supus şi eu, cândva, poruncii ei,
Şi-am ars în flăcări stârnite din firave scântei.

Nu doar o dată, şi-am învăţat că doare
Speranţa, aşteptarea, şi, mai ales, când moare
Cântul iubirii şi sfâşie din mine
Bucăţile de suflet în care se mai ţine.

În urma ei rămâne atât de multă pace,
Un suflet mai sărac, o inimă ce tace
Şi nişte amintiri cu grijă aşezate
Pe raftul prăfuit, lângă cealaltă carte...
(2011)