Uliul

Cu ghearele înfipte în zăpada rece,
vopsit cu pene de omăt pe piept,
cu ochi de gheaţă, mândru îşi petrece
privirile pe-ntinsul, alb deşert.

Stă nemişcat ca stânca de pe munte
sub viscol şi sub norii suri ce dor,
dar nemişcarea lui e doar o punte
spre nesfârşitul şi înaltul zbor.

Îl vezi apoi tăind cu aripi zvelte
vântul ce prăpădeşte valuri de zăpadă
şi scrie printre nori cercuri concrete
plutind şi neştiind să cadă.

Parcă-i din cer făcut, parcă-i o stea
uitată în înalturi de cu noapte
purtând în aripi o dorinţă grea
de fără de zăgazuri libertate.

Şi înţelegi puterea lui ucigătoare
când cerul îi dă drumul spre pământ,
când în cădere aerul îl doare
şi piere din priviri ca fumu-n vânt.

Stăpân pe zare şi stăpân pe zbor,
e nesupusă aripa lui întinsă
şi poartă-n ea al lumii dor
de cer şi înălţime necuprinsă.
(2010)