Pacea uitării

De ce atâtea aripi îmi zboară prin gânduri,
Prin aprige vânturi?
De ce atâtea furtuni dezlănţuite
Se leagă din vorbe mereu nerostite?
De ce nu-i linişte, nu-i pace în marea
Prin care-ntâmplarea-mi deschide cărarea?
De ce niciodată nu-i seara lină
Şi umbre mă bântuie făr’de lumină?
De ce se înlănţuie şi frunze, şi ploi
Şi cioburi de soare se-opresc în noroi?
De ce nu mi-e dată, măcar pentru-o clipă,
Pacea uitării, de care risipă
Fac minţile simple şi suflete seci?
Pacea uitării n-oi şti-o în veci.
(2001)