Durerea

Sunt zile care-atârnă
De-o umbră de speranţă,
Şi pare să rămână
Doar un crâmpei de viaţă
De care să te prinzi
Cu încăpăţânare.
Sunt clipe lungi în care
Nu vrei să te deprinzi
Cu trista disperare,
Scrâşneşti din dinţi
Ca să nu plângi
Şi cauţi, şi aduni, şi strângi
Şoapte uitate şi cuminţi
Ce povesteau de fericire,
Le înţelegi, le creşti, le strigi târziu
Şi prin nimicul cel pustiu
Ce vrea să pună stăpânire
Pe blânda ta, ascunsă fire
Îţi aminteşti ce-au vrut să spună,
Le-auzi cum din trecut răsună
Ca un ecou, ca o părere,
Şi-apoi te scuturi de durere,
Şi te ridici să cauţi iar,
Chiar dacă ştii că, poate, e-n zadar…

Sunt zile când mai ai
O umbră de speranţă
Când ştii doar că erai,
Odată, plin de viaţă…
Şi în trecut te-ai mai mirat
C-atâta suferinţă şi durere
Suportă inima să poarte,
Şi cu obrazul mai ridat,
Pricepi că încă ai putere
Să suferi mai departe.
Apoi, şi mai uimit de-atât,
Parcă desprins de tine,
Priveşti cum sufletul sfărmat
Se-adună din bucăţi de lut,
Se leagă tot, întreg se ţine.
Încet se stinge focul viu,
Mocnit mai arde sub cenuşă
Durerea cu al ei pustiu.
Apoi pui lacăt peste înc-o uşă
Şi cheia o arunci în urmă,
Fumul uitării te alină
Îţi face inima senină
Şi suferinţa grea o curmă...
(2010)