Un castel de cleștar ca o lance străpunge,
înălțat pe o stâncă, până-n mijloc de cer
și dansează lumina ce se-adună și curge
limpezimi ca de apă în vâltori de mister.
Cu pasiune nespusă o cuprinde cleștarul
și apoi o despică în scântei ca de foc,
iar în turn orologiul și-a pierdut minutarul.
Bate-un ceas nesfârșit, ține timpul în loc.
Vântul fluieră molcom prin coloane de gheață
întrupate-ntr-o orgă de-un dibaci Făurar
melodie cu dor de lumină și viață,
însoțindu-l în dansul cel voios și sprințar.
Împrejur îi cresc aripi de omăt în cădere
și-l învăluie tandru în mătase de nor,
destrămată subit de-o firavă-adiere,
sfâșiind și lumina în frântură de zbor.
Iar căderea în gol până-n fundul genunii
unde n-a străbătut vreo privire în veac
e-un secret de temut și pe care nebunii
fulgi de nea îl păzesc și cu grijă îl tac.
În trecut s-au șoptit ușuratic cuvinte
în vârtejuri de zvon cu traseul precis,
dar nu-i nimeni să-și poată aduce aminte...
Din omătul de-atunci a rămas doar un vis.
Nu știu fulgii cei tineri că-n zadar li-i tăcerea,
nici c-au fost doar zvâcniri într-un glob de cleștar
scos din scrin, șters de praf și de toată durerea
unui vis ne-mplinit de beteag Făurar.
(2020)
Alte duzini de cuvinte și alte visări
transpuse în scrieri de făurari de castele
clădite din gânduri cu țintă spre-ntinsele zări
citiți căutând la Eddie în două tabele.
M-am rătăcit, mă caut, regăsesc fragmente din ceea ce am fost, din ceea ce sunt, le aşez in cuvânt, le arăt cui vrea sa le vadă. "Pentru a scrie nu-mi sunt de trebuinţă reflectoare, îmi e de-ajuns lumina de la lumânare."
"beteag Faurar". :) De data aceasta n-a avut capacitatea de a fi rece-rece. :) Palate de clestar nu am vazut decat din tren... si-mi amintesc acei ani cand totul era alb, soarele arata pe cer ca o tipsie de argint si din cer curgeau fulgisori.
RăspundețiȘtergereAm in amintire cateva peisaje carora li s-ar fi potrivit minunatele tale versuri. :)
Mulțumesc, Diana!
ȘtergereÎmi plac iernile blânde, fără zăpezi și fără ger. Am rămas cu sechele după anii '80 în care înghețam în casă... Peisajele de iarnă îmi taie respirația cu frumusețea lor, dar îmi place să le admir de lângă sobă. 🙃
Acest Faurar e atipic...Saptamana frumoasa!
RăspundețiȘtergereAtipic și perfect pentru mine, așa cum îi spuneam și Dianei. 😀
ȘtergereMulțumesc, Eddie! O săptămână minunată și ție! 🙂
Pur si simplu minunat! Uneori nu stiu sa spun decat asa ceva!
RăspundețiȘtergereSunt convinsa ca ai vrea mai mult, dar cuvintele sunt doar cuvinte, adica prea putin...
Multumesc frumos, draga Carmen! Un weekend cu soare si cer albastru!