Contrast

Uitare de-acasă, ieșire în lume,
cărări fără nor ce n-au niciun nume,
o mască pe față purtară cu artă
acum și mereu, schimbare de soartă,
cu zările-nchise în urmă, 'nainte
deschise culoare înguste în minte,
învață cu greu să respire cenușă,
trecutu-i o notă uitată pe ușă...

***

Prin artă se scutură suflet de mască
și zări neumblate-nainte se cască,
uitare de sine, întoarcere-acasă,
ieșire în lume cât timp i se lasă,
cărări fără nor cu furtună în pas,
culoare întinsă pe cer la popas,
învață acum să respire senin
c-o notă de-nalt în sufletul plin.
(2020)


Ieșire în lume la Eddie acasă,
duzina de vorbe țesute în plasă...

Incandescențe XXI

Înțelegere

Când se-ating mâinile
înfloresc speranțele
a doua oară.

Peisaj

Rază de lună,
pod pe pânza cerului,
falduri pe mare.

Ninsoare

Văzduh destrămat
prins cu migală pe crengi,
urzeală de vis.

Peisaj de iarnă

Horbote albe,
arbori cu stele prin crengi,
flăcări în vatră.

Flăcări

Eu lângă vatră,
visuri urzite-n priviri,
horbote-n gânduri.

Perenitate

Oameni amprentă
trec epoci până la noi
prin lemnul sculptat.
(2020)

Vis de Făurar

Un castel de cleștar ca o lance străpunge,
înălțat pe o stâncă, până-n mijloc de cer
și dansează lumina ce se-adună și curge
limpezimi ca de apă în vâltori de mister.

Cu pasiune nespusă o cuprinde cleștarul
și apoi o despică în scântei ca de foc,
iar în turn orologiul și-a pierdut minutarul.
Bate-un ceas nesfârșit, ține timpul în loc.

Vântul fluieră molcom prin coloane de gheață
întrupate-ntr-o orgă de-un dibaci Făurar
melodie cu dor de lumină și viață,
însoțindu-l în dansul cel voios și sprințar.

Împrejur îi cresc aripi de omăt în cădere
și-l învăluie tandru în mătase de nor,
destrămată subit de-o firavă-adiere,
sfâșiind și lumina în frântură de zbor.

Iar căderea în gol până-n fundul genunii
unde n-a străbătut vreo privire în veac
e-un secret de temut și pe care nebunii
fulgi de nea îl păzesc și cu grijă îl tac.

În trecut s-au șoptit ușuratic cuvinte
în vârtejuri de zvon cu traseul precis,
dar nu-i nimeni să-și poată aduce aminte...
Din omătul de-atunci a rămas doar un vis.

Nu știu fulgii cei tineri că-n zadar li-i tăcerea,
nici c-au fost doar zvâcniri într-un glob de cleștar
scos din scrin, șters de praf și de toată durerea
unui vis ne-mplinit de beteag Făurar.
(2020)

Alte duzini de cuvinte și alte visări
transpuse în scrieri de făurari de castele
clădite din gânduri cu țintă spre-ntinsele zări
citiți căutând la Eddie în două tabele.

Buzunare

Când lumea o măsori prin propriul buzunar
îngust îți pare totul și cauți în zadar
de vreo doi bani spoială, și tot de-atâta - minte,
că și ea se subție fără învățăminte
ce vin din perspective morale, largi și care,
oricât ai insista, nu intră-n buzunare.

Și-atunci nu vezi gunoiul (moral și cel din groapă)
crescând până când lumea nu poate să-l încapă,
că-n buzunar e strâmt și banii n-au miros.
În loc să strângi gunoiul, tu îl arunci pe jos
ca să n-atârne greu, să fie loc destul
în buzunarul tău de-un chior, tot nesătul.

Nu vezi nici că bolnavii n-au bani de leacul lor
și li se taie cinic felii din viitor,
iar leacul cu pricina, când ei vor fi doar lut
și când în buzunar s-a strâns destul tribut
s-o da pe-un chior, dar lor nu le va folosi.
Ai buzunarul plin cu drept de-a osândi.

Te-ai ridicat deasupra pe teanc de buzunare
cu vorbe deșănțate, minciuni fără hotare,
cel mai avar din toți c-o turmă de hapsâni,
conduci și zeciuiala o strângi cu două mâini,
de la sărac mai mult, de la bogat puțin,
că între hoți și osul se-mparte fără chin.

Și n-ai băgat de seamă că-n jurul tău mai mulți
te iau exemplu vrednic și taie alte punți
pe unele ca proștii, de-a dreptul sub picioare,
pe altele atent, temeinic, înspre zare
și-nvață să privească și ei prin buzunare
fragmentele de viață prin tristă amputare.

Nu știu să-și mai învețe copiii să aleagă
nici grâul de neghină, nici mintea cea întreagă,
iar școala cu menire către cultură-aleasă
are și ea acuma în fiecare clasă
câte un buzunar de fonduri și de taxe
ca astfel toți elevii să fie prinși pe axe.

Sunt dascalii integri cu dăruire mare
ce-și fac din meserie misiune și chemare.
Alții cu nepăsare țin cursuri pentru ei
ca să își ia la lună salariul de doi lei,
dar cel mai dureros și cel mai prost exemplu
pe care îl primește studentul și elevul
e cel când un profesor devine buzunar
și cântărește nota pe chiori ca un samsar.

Trăind de mici, de tineri doar printre buzunare
când vor fi mari și ei cât credeți că de mare
le-o fi lor perspectiva și lumea cât de largă?
Câți dintre ei vor fi în stare să-nțeleagă
mai mult de-un buzunar umplut cu niște chiori?
Ne vindem viitorul și vom fi toți datori,
și vom plăti din greu, bătrâni fără putere
din buzunare goale de dragoste-n tăcere,
căci ne va fi rușine să ni se-audă glasul
când i-am pierdut moralei în buzunar compasul.
(2020)

Incandescenţe XX

Roua inimii

Dăruind aduni
mănunchiuri de surâsuri.
Suflet curcubeu.

Visare

Fantasme în codri
scăldaţi în praf de stele
plăsmuiesc poveşti.

Iar tu le asculţi
cu stelele în suflet
şi le dăruieşti.

Şi noi le citim
sub stele tremurânde.
Ne înfiorăm.

Fantasmele-s vii...
În suflete plăpânde
stele legănăm.

Despietruire

Gânduri curbate
prin tăceri pietruite,
lăstari de cuvânt.
(2020)

De vorbă cu Dana.

Confesiune

Mărturisesc curat că nu îmi e acasă
în lumea asta care poate a fost frumoasă
cândva, dar simt cum vine romantica minciună
și-mi dă furiș târcoale și-mi spune că-s nebună.

Atâta strâmbătate senin mă înconjoară
că-mi vine să aduc ciocan și nicovală
nu ca s-o-ndrept pe ea, nici să mă strâmb pe mine,
ci să stâlcesc ceva arginți ce doar ruine
lăsatu-ne-au în urmă după ce au orbit
cu strălucirea lor pe cine-au nimerit.

Poate că-s demodată și poate n-am dreptate...
(Dreptatea are dreptul doar la majoritate!)
Dar dacă e s-aleg între un pumn de bani
și-un raft cu cărți bătrâne și roase de mulți ani,
când am și-acoperiș și hrană de ajuns,
sub praful de pe cărți îmi stă parcă ascuns
un adevăr mai mult cu licăr mai discret,
ce-i drept, decât spoiala pe guler sau pe piept,
faimoasă etichetă de firmă cu renume...
Oare de porți blazonul, se-adaugă la nume?

Și dacă îi învârti arginții cu lopata
și uiți de frați, copii, de mama și de tata,
și-alergi în disperare zi lungă până-n seară
ca să îți satisfaci nevoia cea avară
de bani strânși cu toptanul, de case și castele,
de haine, de mașini, de lanțuri și inele
fără să mai ai timp nici să te uiți la ele
ce înțelegi din viață, că timpul e grăbit?
Dacă îți faci bilanțul, poți spune c-ai trăit?

Ai adunat atâtea, dar câtă bucurie
ai dăruit, ca astfel și ție să îți fie
întoarsă deopotrivă? Sau când ți-ai luat răgazul
să cugeți, să visezi, să lași deschis zăgazul
pasiunilor ce ard și mistuie flămânde
secunda și-o-nzecesc cu aripile blânde
ale uimirii-n fața a tot ce zămislește
din mintea omenească înalt, frumos, firește?

Mărturisesc aici că sunt tot mai străină,
extraterestră parcă, blamată fără vină
că nu știu să trăiesc, că am valori greșite
și că cedez frecvent la prea multe ispite,
că risipesc ușor și fără griji arginții
pe bucuria scurtă a inimii și-a minții,
că-mi risipesc și timpul pe gânduri și pe vers
și-apoi le dau degeaba pe-aici, prin univers...
(2020)

Se vor găsi, desigur, mărturisiri mai multe
și mai puțin amare pe care să le-asculte
oricine-i curios la Eddie în tabel.
De-aceea vă invit să treceți pe la el.

Adevăru-i părere, din iluzii încep adevăr

Penelul pe pânză aprinde culoare spre zare.
Se aruncă un pod ca un fald de mătase de soare
dinspre el către cer după cernerea blândă de apă,
cu dorul hai-hui depărtarea cea vastă s-o-nceapă.

Cu dalta un semn deschide în spațiu hotare.
Lumină și umbră dansează-mpletit cu ardoare.
Ochiul buimac, rătăcit printre formele vii
alintă mirat tăceri niciodată pustii.

Cuvintele cer înalt și cădere în sine,
creând dependență-ntre ele și fulgere pline
de jindul furtunii la lutul ce poate s-o-nvie.
Creionul le prinde - mesaj de grafit pe hârtie.

Arcușul pe suflet alunecă-n note de pur,
fărâmă și mare le spulberă jur-împrejur,
le strânge-napoi în podul cel neted de palmă,
le prinde în plasă în marea-i imensă și calmă.

Penelul și dalta, creionul, arcușul îndură
durerea și dorul, talazuri, furtuni și arsură.
A priori tării, ne sunt slăbiciuni în răspăr.
Adevăru-i părere, iluzii încep adevăr.
(2020)

Duzini de cuvinte, iluzii desprinse din joc,
își caută timpul și-și află în lume un loc.
Creioanele scriu adevăr în furtuni sau sub stele
și el se înscrie așteptând cititori in tabele.