Era devreme

Era devreme şi nu puteai să ştii
Şi n-aveai cum nici înţelept să fii,
Că nu-ţi era aproape decât o singură măsură
Pe care-o apărai cu inima ta pură,
Era măsura visului aprins
Şi-a idealului întins în necuprins.

Era devreme şi iubeai frumos,
Iubirea îţi intrase în suflet pân'la os
Şi îţi făcuse inima să cânte
Acorduri necântate înainte,
O muzică iubită şi de zei
Din note ce scriau numele Ei.

Era devreme şi erai erou,
Fără să înţelegi ai inventat din nou
Pe Făt-Frumos ce-l ucidea pe zmeu,
Pe cavalerul dârz, cu inimă de leu,
Pe cel care a încercat fără vreo ezitare
Aripa să-şi întindă şi să zboare.

Era devreme... şi-i la fel şi-acum
Când ţi-ai tocit pantofii şi tălpile pe drum.
(2011)

Printre ramuri de tăcere

Printre ramuri de tăcere
Trec silabe efemere
Şi se scutură pe rând
Din cuvinte câte-un gând,
Se încheagă în văzduh
Vorbele adânci de duh
Şi închipuie un nor
Alb, pufos, strălucitor,
Apoi norul se destramă
Şi îşi ninge floarea calmă
Peste ramuri şi mai dese,
Peste gânduri neculese.
(2011)

Dicţionar

Mi-am numărat cuvintele aseară
Mi se părea c-or să dispară
Vreo câteva mai vechi ce se temeau
Că le-am uitat şi că nu le mai vreau;
Şi unele mai noi care-au crezut
Că, nebăgate-n seamă, s-au pierdut
Prin colţuri neatinse de lumină
Şi se codeau: să plece ori să vină.

Le-am aranjat apoi în ordine perfectă
Ca într-un dicţionar cu viaţa pe copertă
Şi am găsit la fiecare sensul potrivit
Cu întâmplarea din care s-a ivit,
Iar celor ce s-au repetat mai des
Mai multe înţelesuri le-am ales
Şi nu mai ştiu nici eu să descâlcesc
Povestea lor şi cursul ei firesc.

Acum, dacă am terminat de explicat,
Mă tem că dicţionarul meu e complicat
Şi-ar trebui tradus măcar în limbile străine
Vorbite de cei care trec pe lângă mine.
(2011)

Un strop de fericire mereu la purtător

De ce să-mi ţin în palma altcuiva speranţa?
De ce să las un gând străin să-mi stăpânească viaţa?
De ce s-aştept de firmitura mea de împlinire
O altă inimă, când vrea, să-mi dea de ştire?
De ce să îmi ridic palate din cărămizi de suflet
Punând la temelie frânturi dintr-un alt cuget?
Dacă acestea toate s-ar dovedi firave
Ce ar rămâne-n urmă ar fi triste epave
Şi clipe risipite aiurea în furtună
Închipuind şiraguri întinse de minciună.

N-am fost şi nici nu sunt destul de înţeleaptă,
Le-am încercat pe toate, crezând că-i calea dreaptă.
Mi-a fost odată rău şi altădată bine,
Iluzii ce îmbată acum sunt mai puţine,
Dar într-un colţ de suflet pe care-l ştiu doar eu
Am s-o păzesc atent şi-am s-o păstrez mereu,
De are să mă prindă vreodată înc-un dor
Un strop de fericire să am la purtător.
(2011)

Am scos de la naftalină pentru provocarea de luni.

Fluturi de stele

Nu-mi place frigul, dar astăzi vreau puţină iarnă,
Ca de pe frunte să îmi cearnă
Fluturi de rouă,
Fluturi de stele,
Şi să-i aştearnă
Ca pe o perspectivă nouă
Pe toate câmpurile mele.
(2011)

Prea deplină tăcere

Câteodată se face înăuntru pustiu,
Câteodată, când caut, s-ar putea să nu fiu,
Câteodată nu e mai nimic de găsit,
Iubirile toate demult au murit,
Dar de-o vreme nici să mă doară nu ştiu,
Aş vrea să mai am un cuvânt încă viu.

Dacă smulg o iubire cu totul din mine,
Dacă în urmă îmi rămân mai puţine
Pe ramuri de suflet frunze de dor,
Dacă şi-acelea întristate mai mor
Prin neguri în zile de toamnă blajine
Şi rănile scad şi deprind să se-aline,

După durere şi zbucium apoi se întâmplă
Să ningă pe suflet şi puţin pe la tâmplă,
Şi poate că e prea deplină tăcere
Când, mută, nici inima nimic nu mai cere.
(2011)

Întâmplare de Crăciun

Era femeie, era mamă... ca miliarde de femei,
Povara dragostei purta şi nu-i erau umerii grei,
Cu fruntea sus, cu ochii blânzi, când mai senină şi când tristă
Povara dragostei purta, fără să creadă că există.

Îşi săruta dulce copiii de dimineaţă şi pleca
Spunându-şi ei şi lor povestea în care lupul rău murea.
Se întorcea după amiază mai obosită, dar zâmbind
Şi-n loc de cheie descuia inima lor cu un colind.

Era o seară înstelată, şi prin copaci, şi sus în cer,
Era fierbinte dor în inimi şi nu simţeai c-afară-i ger.
În casă mirosea a brad, a cozonac şi-a portocale
Şi o durea puţin mijlocul, dar nu-i era de-aceea jale.

Umblând tiptil şi pe furiş împodobise bradul 'nalt
Având în suflet bucuria copilului nevinovat
Şi-n ramuri dese încâlcise lacrima trecerii prin lume
Căci an de an bradul acesta venea la ea anume.

Când scutura de praf trecutul şi-l prefăcea-n lumină
Vedea Crăciunul de demult şi se simţea regină.
In fiecare glob lucea o altă amintire vie
Şi-n astă seară hotărâse încă un glob să-l scrie.

Doar că-n povestea de acum comori sclipeau mai tare:
Un prinţ de-un an şi şase luni şi sora lui mai mare.
Şi tot tiptil şi pe furiş îngrămădise într-un sac
Daruri alese să le fie copiilor pe plac.

În timp ce pruncul mic plângea că nu-şi găsea mămica
Şi sora lui îl alina şi-i alungase frica,
Şi-a pus mustăţi şi barbă albă şi haina roşie cu glugă
Care-o-ncurca puţin la mers, că îi era prea lungă.

În clinchete de clopoţel, cântând cu glasul îngroşat
Colinda Moşului venit din nordul alb şi îngheţat
Şi-a luat în braţe băieţelul; el s-a oprit din plâns
Căci nu ştiu cum a înţeles că mama-l ţine strâns.

Apoi glumind şi cu blândeţe a îndemnat-o pe fetiţă
Să îi recite poezia, cea de la grădiniţă,
Dar din greşeală i-a scăpat o notă mai înaltă
În hohotul adânc de râs ce-l ştie lumea toată.

Fetiţa s-a mirat puţin cu ochii mari, căprui
Dar glasul ei n-a încetat să-i spună Moşului
Despre flori dalbe ce curgeau de-o vreme la fereastră
Şi aşterneau covor ţesut de iarna cea măiastră.

Moşul a înghiţit un nod şi a ascuns în palmă
O lacrimă ce-ar fi părut un nor în seara calmă.
Iar când băiatul năzdrăvan a tras încet de barbă
În mare taină l-a rugat răbdare-un pic să aibă.

Apoi s-a ridicat cu greu uitând sacul deschis,
Iar când mămica s-a întors era ca într-un vis:
Lumini clipeau, iar dedesubt lucrau mânuţe curioase,
Din daruri creşteau bucurii pe feţele frumoase.

Fetiţa ei cu un surâs a întrebat sfios
"A fost acela Moş Crăciun, ori te-ai făcut tu Moş?"
N-a fost prea greu să o convingă căci ea voia să creadă
Că şi la anul va veni Moşul cel Bun s-o vadă.

În bradul verde străluceşte încă un glob de-atunci
Şi-n el s-au prins zâmbete calde şi bucurii de prunci.
Dar Moş Crăciun va-ntârzia venind mai către zi
Prin vise unde e stăpân cuvântul a iubi.
(2011)

Înscrisă la concursul Nopţi magice în miez de iarnă

Foi

E-un veac sărac acesta-n care
Din plopii cei fără de soţ mai moare
Câte un ram sau câte un copac întreg şi-un lemn
Întins pe jos rămâne din trunchiul drept şi demn.

Mă rog de tine, lume, nu-l arde şi nu-l lăsa să putrezească
Şi miezul lui fă-l carte ce-n vorbe să-nfrunzească!
Atins cândva cu har şi poezie,
Ar trebui sfârşitul tot literă să-i fie.

Şi de-or muri din ramuri, şi de-or muri alţi plopi,
De n-ar avea de unde să-şi plângă toamna stropi
De frunze răscolite atunci vom plânge noi,
Ne-or răscoli cu rime foşnind acele foi.
(2011)