Aş vrea să povestesc o întâmplare fericită

Aş vrea să povestesc o întâmplare fericită
În care fata de împărat, la urmă, se mărită
Cu prinţul care pentru ea a străbătut
Vreo şapte mări şi ţări şi încă un ţinut,

Iar vitejia lui şi aşteptarea ei cuminte,
Ca-n basmele străvechi, să fie răsplătite
Cu viaţă fără grijă, iubire nesfârşită
Purtată prin palate de piatră aurită.

Dar basmele sunt scrise pe file risipite
În seri demult uitate sub pleoape istovite,
În vise de copil ce s-au pierdut în ceaţă,
Sau fost-au spulberate-n lumină dimineaţă.

Poveştile-s mai triste în jurul meu, acum,
Iubirea-i doar o urmă, văl sfâşiat de fum,
Nici lacrimi nu mai curg din ochi umbriţi şi seci,
Priviri se pierd în gol, lovind pereţii reci.

Încă viteaz e prinţul, iar fata lui ― cuminte,
Dar au uitat tot basmul şi nu-şi aduc aminte
Cum să răpună zmeul sau vrăjitoarea hâdă,
Norocul şi speranţa din nou să le surâdă.

Şi parcă un blestem de soarta li s-a prins,
Că zmeul e viclean şi prea greu de ucis,
Dacă-i retezi un cap, în loc îi cresc vreo trei
Şi-n jur i se adună armatele de zmei.

Iar şapte mări şi ţări nu se mai pot străbate
Cu scâlciaţi, pantofii şi tălpile crăpate.
Oricât s-ar strădui, se zbuciumă-n zadar
Şi-ar lua povestea de la capăt, iar.

Numai că anii au trecut fără s-arate milă,
Iar soarta lor de basm s-a dovedit umilă,
Iubirea li s-a stins încet, pe nesimţite,
Când viaţa le-a adus doar zbateri nesfârşite.

Aş vrea să povestesc o întâmplare fericită,
Dar tot ce-aud în jur e-o şoaptă chinuită,
Şi, fără de speranţă, şi plânsul cade mut,
Priviri se cern pierdute în ochi secaţi demult.
(2011)