Ducă-s-ar pe pustie! (2)

Stătea-ntre valuri și visa
cum zarea lumii se lărgea,
cum din pământul roditor
creștea spre cer biruitor
copacul vieții cel întins
cu rădăcini în stâncă prins,
cu ramuri ce urcau mereu
și se-ncâlceau în curcubeu,
se înălțau gând după gând
în vântul vremii fremătând
din frunze ce foșneau cuvinte
și-apoi pluteau din minte-n minte.
Visa apoi pe vârf de ram
că se-aprindeau pe-al nopții geam
făclii ce-și întețeau scânteia
în ele când sufla ideea
și se iscau mirat din ele
pe ici, pe colo niște stele.
Apoi din stele nășteau sori
care împrăștiau culori
pe zarea lumii tot mai largă,
mai luminată, mai întreagă...

Stătea-ntre valuri și visa...
Iar când pe-acolo ajungea
vreun trecător din întâmplare
și-l întreba de-a lui visare
el răspundea căzut pe gânduri
doar ce se pierde printre rânduri.
Drumețul își scuipa în sân
boscorodindu-l pe bătrân:
"Nebun cu fluturi la cutie!
Ducă-s-ar astăzi pe pustie!"
El răspundea șoptit în barbă:
"Te du și tu și-ți vezi de treabă,
că în zadar suflă ideea,
tu ți-ai pierdut demult scânteia..."
Și se-nchidea 'napoi de pleoape
pân-o veni pe cele ape
vreun alt drumeț cu sori în minte
care să-i soarbă din cuvinte,
care să-i ducă mai departe
visarea lui și după moarte.
(2019)