Nouă

Nouă porţile timpului ne scârţâie spre neuitare,
să nu ne fugă mintea prea mult spre infinit
şi să ne scape în secunda călătoare
a visului dat nouă cu aripi dăltuite în stânca de granit.

Un vis, un dor sau nouă şi fiecare-şi are zborul lui cioplit,
o dată cu un fulger, de nouă ori cu dalta de oţel,
mai des cu degetele goale, din ce în ce mai scurte,
dar pline de pasiune care se trece-n el
şi-i sfarmă piatra ce-i ţine înlănţuite frumoasele volute.

Un vis, un dor sau nouă le-avem de împlinit
şi-apoi, pe poarta timpului, uitând de scârţâit,
scăpăm din lanţ de piatră în zbor spre infinit…
(2012)

"Nouă" a fost temă pentru psi-luneli. Atunci am lipsit, acum... un psi-dialog.

Când ai să vii...

Când ai să vii dintre cuvinte
doar câteva rămâne-vor în minte.
Chiar dacă nu ne sunt cuvintele puţine,
nu-s toate şi mereu de înţelesuri pline.
Pe când tăcerile, când stau să le ascult,
îmi spun întotdeauna mult mai mult...

Când ai să pleci pe-alte poteci
ca urme ai să laşi cuvinte seci,
aşa de goale, aşa fără de miez,
că n-am să înţeleg şi am să-mi pierd din crez.
N-am să mai ştiu cum e să-mi fii acasă,
iar amintirea de demult se tulbură şi lasă
doar un fuior de abur de gând în locul ei.

Când ai să pleci, să ştii că asta vrei!

Când ai să te întorci dintre tăceri,
cele de azi, cele de ieri,
vreo câteva din ele ţi se vor părea
că le cunoşti de undeva şi de cândva,
că te-ai mai întâlnit cu ele
în lumea noastră fără stele,
unde ne-a fost odată limpede şi pace.
Azi liniştea încet şi blând încă ne toarce
fuior din gânduri şi din întâmplări
şi-apoi ne desenează luna pe cele patru zări.

Ştii, nouă nu ne-au lipsit cuvinte
care să certe sau să ne alinte,
dar nici de trebuinţă nu ne-au fost vreodată.

Când vii de orişiunde, s-aduci tăcerea toată!
(2012)

De ce chiar de Crăciun?

Cum e când de Crăciun
îţi moare Moş Crăciun,
omul acela blând, bătrân, cu zâmbet în privire,
c-o glumă şi c-o vorbă înţeleaptă mereu la îndemână,
omul ce ţi-a ţinut cândva copiii mici de mână,
din palmele trudite întinzându-le un vis din care a rămas doar amintire?

Cum e când de Crăciun
îţi moare Moş Crăciun?
Cum să se stingă la fel ca orişicine
cel care a purtat manta cu poale de zăpadă
şi, sprijinindu-se-n baston ca să nu cadă,
abia ducea desăgile prea pline?

De ce chiar de Crăciun
să moară Moş Crăciun?
(2012)

Vrajă de Crăciun

Azi dimineaţă am crezut că-s zână.
Am prins o panglică în mână
Şi-am învârtit-o, roşie spirală,
Şi-n miezul ei iscat-am cu sfială
Câteva stele.

Apoi am pus în vrajă şi globuri aurite,
Şi-o urmă de beteală cu bucle încâlcite;
Am descântat puţin, dar nu pot să vă spun
Anume ce cuvinte mi-a fost dat să adun
De pe la iele.

Panglica s-a topit în roşu ca de foc
Şi-n geruri de albastru, iar în loc
Au izbucnit scântei şi-au conturat doi brazi
De câte o culoare. Dar mie, tocmai azi,
Îmi trebuie doar unul.

Am descântat din nou sperând că am să dreg
Farmecul cel greşit cu altul mai întreg,
Dar n-am avut succes, că-n brazi mi s-au ivit
Şi globuri tot la fel, iar eu n-am descâlcit
Crăciunul.

Am căutat prin cărţi şi prin tratate vechi,
Am răscolit tot praful din stelele perechi,
Şi parcă s-a legat o vrajă mai de soi
Şi-a zâmislit un brad unde au fost cei doi,
Dar tot nepotrivit.

Căci bradul meu de-acum înfipt în vârf îmi şade,
Parcă ar fi făcut din glume şi şarade
Şi nu ştiu Moş Crăciun, când are să-l zărească,
De n-o uita cumva desaga să-şi golescă
De prea uimit.

Un cântecel suav avea o listă scurtă
Cu tot ce mi-aş dori... Moşule, stai şi-ascultă!
(2012)

Postarea participă la jocul Happy weekend - Ediţia 40!
Sărbători fericite!

După ploaia de stele

După ploaia de stele, cerul pare pustiu.
Întunericul blând ocroteşte ce-i viu
înăuntru, la urmă. După arderi şi scrum
doar lumina din mine îmi arată, iar, drum.

După ploaia de ape, valul e mai înalt.
Mă cuprinde cu sete să mă ducă spre alt
ţărm sau spre stânci, dar, deşi pare moale,
îmi e braţul de-ajuns ca să spintece cale.

Dacă-s singură-n drum şi mi-e traista prea grea,
dacă azi întâmplarea mi se pare mai rea
las în praf, pe cărare ce povară-i în plus
şi merg înainte. Ţin mereu fruntea sus

chiar cu lacrimi în ochi, cu durere în oase,
cu durere-n adânc unde-au fost prea frumoase,
alte dăţi, ploi de stele şi au fost roditoare
ploi suave de ape peste tânără floare.

După timp tors şi drumuri întreţesute prin viaţă
durerea se uită şi rămâne povaţă:
nu-i nicicând întâmplare ce-ar putea să oprească
pasul pe drum să se-nşire şi lumina să crească.
(2012)

Veşnicul flămând

Pe ţărmul vremii măsuram distanţe,
prin cenuşiul timpului schimbam coloratura,
descoperind şi răsăritul şi apusul ca pe vechi restanţe
la care n-am ştiut nici ritmul, nici măsura.

Şi, chiar fără să ştiu, tot n-am avut răgaz
de primeneală ori de repetiţii ca să-mi ascund uitarea
ori ignoranţa şi să-mi flutur pe pervaz
un zâmbet inocent şi-n ochi, sclipind, mirarea.

Tot cu un zâmbet mi-am motivat absenţa
la câteva examene şi reexaminări
în faţa timpului. El mi-a bifat prezenţa
şi-a acceptat tacit că m-am pierdut în zări.

Am să revin cândva căci examinatorul,
deşi e jovial, e de calibru mare
şi a văzut în infinit că ne-ncetat poporul
de clipe se-nnoieşte fără vreo repetere.

Cred că, în timp ce mestecă, atât de-apetisant
îi e festinul care n-a încetat nicicând,
că mă întreb: ce-ar fi destul de important
să stea în loc o clipă veşnicul flămând?
(2012)

Ultima lună din an aprinde stelele în brazii adăpostiţi de ger în case.
Cuvintele duzinei, mai întâi, m-au dus cu gândul la serile frumoase
de după primeneala odăilor, de după colinde la fereastră descântate,
când masa-i plină şi sub brazi cresc bucuriile-n cutii nenumărate.

Dar când să scriu, cuvintele s-au nesupus şi-au luat altă cărare...
La psi mai multe căi se întretaie... apoi pe fiecare
de-o cerecetăm cu luare-aminte şi cu surâs în gând
ne-apropiem de bucurii uitându-l pe flămând: 
Arcon, dor, Some Words, Scorpio, tiberiu, Dictatura justiţiei, Dia na, Abisurile

Oceanul gândurilor

Zări nu-l îngrădesc.
Oceanul gândurilor
naşte val în timp.

***

Ocean de vorbe
oceanul gândurilor
nicicând nu-l cuprind.

***

Ocean de gânduri
în spatele pleoapelor
frământă furtuni.
(2012)

Atât de multe ar mai fi de spus
că nu-s cuvintele de-ajuns!
Oceanele de gânduri dintre noi
să abă valuri line şi surâsuri moi...
psi, dordefemeie, almanahe

Unii spun că eşti încă frumoasă...

Unii spun că eşti încă frumoasă,
alţii cred în tăcere,
oricât greu le e dat şi-i apasă
n-au uitat cum să spere.

Unii-s duşi mai departe în lume,
dar li-e sufletul gol
şi l-ar umple tăcut cu-al tău nume,
s-ar întoarce fără ocol.

Unii cred că nu le mai pasă,
dar o fac pe grozavii,
au aceeaşi pâine pe masă
şi le fac umbră tot brazii.

Unii spurcă iubirea de ţară
când o fură şi-o mint,
dar la urmă, pe uşă afară,
din popor se desprind.

Unii îşi văd statornic de treabă,
treburi mărunte, ai spune,
dar atunci când oricine-i întreabă
se mândresc doar cu bune.
(2012)

psi-dialog
La mulţi ani!

Cuvinte încrucişate

A dat în clocot când s-a îndrăgostit,
reacţie firească, lesnicioasă şi din obişnuinţă.
N-a pus la adăpost nimic din ce-a găsit
că i-ar fi fost cândva de trebuinţă.

Fără vreo îndreptare şi cu puţină minte
credea că nu-i un rebus greu, ci doar o integramă
pe care-o descâlceşti din câteva cuvinte.
De-aceea n-a avut nici pic de teamă.

A descifrat noţiunile în şir orizontal,
dar când trecut-a la verticalitate,
din ameţeala înălţimii, a văzut că în fundal
şi litere, şi înţelesuri erau împuţinate.

Punctele negre, ca pete mici de întuneric,
puneau condiţii şi-i furau din libertate.
Pesemne că decorul nu i-a părut feeric
şi-a vrut să plece din chenare şi pătrate.

Mulţi cred c-a reuşit, că nu e pe hârtie
vreo literă să-i desconspire prezenţa încadrată,
cât timp hârtia veche n-aduce mărturie,
şi stă pe rafturi prăfuite, şi e demult uitată.

Atâta timp cât neatingerea rămâne lege,
căci dacă ştergi cu radiera ori c-o răsuflare
urmele galbene-ale vremii, dedesubt se-alege
un palimpsest în care existenţa îi e nemuritoare.
(2012)

Cuvintele duzinei s-au încrucişat 
în multe feluri, adăugând în sumă înţeles,
de fiecare dată altul, dar adevărat
pentru cel care din duzină l-a ales: psi, dordefemeie, Vero, Scorpio, Dia na, Dictatura justiţiei, almanahe, cammely