Septembrie

Ascultă cât mai poate inima să se îndure,
Ascultă vântul care foşneşte prin pădure
Frunzele încă vii astăzi ultima oară,
Frunze ce-or suspina căzând mâine spre seară
Ca lacrimi care curg din dor de soare şi de floare,
Din dor adânc de tril de păsări călătoare.

Se vor aprinde-ntâi incendii şi văpăi,
Se vor urca pe dealuri, vor coborî pe văi,
S-or spulbera în vânt, în roiuri, în vârtejuri,
În urmă vor rămâne doar despuiate vrejuri
Şi crengi pustii de aripi, ramuri pustii de frunze
În hohotul de vânt părând să se-amuze.

Mai e un rest de vară uitat prin ramuri verzi
Străpunse de lumina pe care n-o mai crezi
În stare să învingă fiorii destrămării,
Dar cu blândeţea ei dă aripă visării,
Şi, până să se-aprindă incendii în păduri,
Din focul verii duse te lasă să mai furi.

Dar toamna şi-a iscat în arbori galbene scântei
Şi ştii şi-aştepţi culoarea şi flăcările ei,
Iar seara simţi răcoarea şi-ţi intră pe furiş
În inima fragilă cu îngheţat tăiş.
Septembrie te umple de dor şi nerăbdare
Să te aprinzi în toamnă, să te cuprinzi în zare.
(2011)