Ministerul Muzicii

S-a înfiinţat recent
Ministerul Muzicii
Şi seara, după concert,
Ca fiu al Americii,
Jon Bon Jovi a decis,
Pentru fani şi melomani
Să implementeze-un vis
Încercat de-americani
Pe pământul românesc.

Chiar de pare nebunesc,
Ţelul ce şi-a asumat
E complet argumentat,
Cu programul precizat,
Cu articole speciale,
Pus pe note muzicale.

Cum această ţară are
Destination Anywhere
Ne arată către cer
Unde, după cum se pare,
S-ar deschide poate-n zori
Backdoor To Heaven din nori.

Şi dacă nu reuşim
Să zburăm şi să plutim
Şi ajungem iar pe sol,
Atunci: Learning How To Fall
Şi ne spune că nu-i bai
Şi să Live Before You Die.

Chiar dacă am Lost Highway
Fiind înşelaţi de cei
Care-au adunat Blood Money,
Keep The Faith e sfatul dat,
Căci va fi o Judgement Day.
Iar dacă am renunţat
Atunci Billy, Get Your Gun,
Eşti profesor sau ţăran
Sau ştii să conduci un tren
Ceri Work For The Working Man.

De spui Love’s The Only Rule
Să ştii că nu eşti credul
Astfel Save The World poţi sau
În Real Life eşti Happy Now.

Sper c-atunci când va scăpa
Din Guvern şi Minister
Jon nu va-nălţa spre cer
Uşurat, un Hallelujah.
(2011)

Pentru un concurs cu bilete la concertul din 10 iulie.

Bun venit în lume!

(traducere)
Ţi se spune să te bucuri, să înfrunţi temeri oricâte,
Dar eşti dărâmat de ură şi orbit de lacrimi multe;
Lumea nu vrea să primească pe cel trist şi mohorât,
Chiar de îţi doreşti iubire, poţi sfârşi înnebunit.

Şi neaveniţi, oricare, vor să-ţi pună etichetă,
După plete, încălţări, jerpelita ta jachetă
Ei te judecă şi-ţi pare că desprins din plan ai fost
Când se cere să faci lucruri ce n-au scop şi n-au nici rost.

Şi toţi mint şi se prefac fără urmă de ruşine,
Tu încerci să te ridici, chiar de şansele-s puţine;
Vrei să te cunoşti, să ştii viitorul ce-ţi aduce,
Dar rămâi cu încercarea, răstignit puţin pe cruce.

Când ţi-s visele distruse de şocanta realitate,
Timpul ţi-e stăpân pe viaţă şi-i la fel stăpân pe toate,
Tu devii un zgomot mic dintr-un zgomot infinit
Şi nu-i nimeni să-ţi explice ce sau unde ai greşit.

Eşti ţinut în întuneric, dorul tău nu se sfârşeşte;
Însetat de adevăruri, dureros şi aprig creşte;
Te întrebi care e rostul existenţei pe pământ,
E blestemul aruncat sau e darul drag şi sfânt?

La TV se strigă tare ştiri urâte despre cum
Vrea guvernul să ne stingă, alegând greşit un drum;
Încercăm vina s-o punem altcuiva, oricui, pe umeri,
Când greşeli toţi am făcut, orice fel ai vrea să numeri.

Şi suntem atât de cruzi cu toţi cei ce ies în cale,
Şi furăm atât de des de la cel care nu are;
Lumea e preocupată de ce ţine în cămară,
Şi nu-i pasă de vreun glas care strigă de afară.

Tineri stau pe străzi uitaţi, şi pierd vremea, şi fumează,
Viaţa pare-o glumă bună, când nici unul nu visează,
Se îneacă în pahare, vodka, rom sau vinul ieftin
Le adoarme conştiinţa şi devine un bun prieten.

Ne simţim atât de slabi, încât ne cutremurăm,
Ne convingem că va trece, sau măcar mai încercăm,
Dar când toate se sfărâmă şi se spulberă în vânt
E prea greu să mai repari sufletul care s-a frânt.

Şi mai vreau să spun un lucru, şi veţi râde toţi aici,
Încercăm cu stăruinţă rahatul să-l facem bici;
Dacă suntem buni sau răi, să decid cine sunt eu?
Dar păşeşte înainte, bucură-te de traseu!
(2011)

Poezia aceasta, un manifest pentru sănătatea societăţii în care trăim, a fost scrisă de Nymphetamine şi publicată pe MWB. N-am rezistat ispitei de a o traduce pentru că mi-am regăsit părerile proprii redate incredibil de adevărat.

Furtuna

Cerul senin azi dimineaţă
s-a încruntat, negru la faţă,
nori vălătuci se-ncheagă, se-adună
plini de mânie, plini de furtună.

Vântul ridică praf şi petale,
arborii-şi trag ramuri din cale,
floarea de tei, sublim scuturată,
îşi culcă parfumul din aer pe stradă.

Lumina ce taie cerul e frântă,
o pasăre beată către ea se avântă,
în urmă un vuiet se dă rostogol,
şi creşte, şi umple văzduhul cel gol.

Stropi mari de ploaie se-ngână prin vânt,
şi parcă îl leagă şi-l pun la pământ,
apoi un prăpăd se scurge din cer
sau cerul căzând e deja efemer.

Şi după şuvoaie, printre nori subţiaţi
trec raze sfioase către pomi răsfiraţi,
un pod de culori e deasupra întins,
pictează iar lumea ca în basm, ca în vis.
(2011)

Alte furtuni s-au dezlănţuit şi au fost anunţate la meteorologa de serviciu, psi. Din lista ei urmaţi vântul, ploaia şi fulgerul în cele patru zări.

O mână întinsă

Dac-ai să cazi, un înger va întinde
aripa lui imensă ca să te poată prinde
fiindcă, cu faţa spre icoane, în fiecare seară
spui rugăciunea şi-apoi, cu inima uşoară,
laşi somnul să îţi treacă în uitare
nelinişti, iar speranţe să le crească din visare.

Doar că demult, abia mi-aduc aminte,
îngerii mei au ars, s-au stins fără cuvinte,
aripa lor din cer s-a spulberat, nici scrum
n-a mai rămas din ea, poate un pic de fum.
Şi-atunci aripa lor n-are cum să mă ţină,
nu-i cerul vinovat, nu cred să am vreo vină.

Iar de-am să cad n-am plasă de salvare;
când mă zdrobesc de stânci sau mă scufund în mare,
când greu e gândul de gândit, când vorba doare,
învăţ să mă adun din sute de bucăţi
să tai cu braţul apa la fel ca alte dăţi,
să curm dureri, iar gânduri să le ridic cetăţi.

Iar dacă lângă mine o mână stă întinsă,
de umeri să mă prindă, sau lacrima prelinsă,
fără să ştiu, pe gene, s-o şteargă, s-o usuce,
aripile de îngeri pot merge să se culce...
Căci palma cea firavă, ce nu cunoaşte zborul,
cu dragostea din ea mi-atinge viitorul.
(2011)

Încă aştept...

Cuvintele, îmbrăcate cu haine cernite,
se duc încet spre nerostire.
Gândurile, îmbrăcate în cuvinte abia şoptite,
trec rar, obosite, către somn.
Visările, îmbrăcate în gânduri amorţite,
îşi târâie aripi sfărâmate în pulberea resemnării.
Speranţa, îmbrăcată în visări zdrobite,
e o pasăre rară, cu zborul secerat.

Zilele-s cenuşii, nopţile fără stele,
timpul se măsoară în neputinţă.
O promisiune de răsărit, o geană de senin în zare
caut încă, încă aştept...
(2011)

Punct...şi de la capăt!

Oricare început se leagă cu speranţa,
E zămislit din doruri şi-i vis în viitor,
Crezi că-i răscrucea care îţi hotărăşte viaţa
Şi-i locul unde pasul ţi se preschimbă-n zbor.

Porneşti spre idealuri şi urci trepte înalte,
Şi sari peste zăgazuri sau ocoleşti genuni,
Te iei de piept cu timpul şi nu te dai deoparte
Atunci când e prea greu şi vrei să faci minuni.

Dacă nu reuşeşti, dacă se frânge zborul,
Dacă priveşti uimit prăpastia de jos,
Dacă, neîmplinit, te doare de tot dorul,
Şi în coşmar ţi-e visul întors hain pe dos,

Înveţi ce gust amar poartă dezamăgirea
Şi neputinţa ţi-o ascunzi în pumnii plânşi,
Ori indignarea revoltată îţi cotropeşte firea
Şi te-ai certa cu viaţa să-i aperi pe învinşi.

Dar când dezlegi secretul, cel ce îţi dă putere,
Când lacrimi şi revoltă le pui în lanţ sub lacăt,
Când afli că oricui i-e-ngăduit să spere,
Ce trebuie să spui e: “Punct…şi de la capăt!”
(2011)