Aş fi ştiut

Era un timp când încă aş fi ştiut
să te sărut,
mi-ar fi plăcut gustul tău bun de tutun
amestecat cu miros de parfum,
te-aş fi cuprins
cu braţul şi cu gândul aprins,
te-aş fi ţinut lângă mine o vreme
şi-aş fi lăsat glasul tău să mă cheme...
(2008-2009)

Amănunte

Ar trebui să poarte genul masculin,
gloria lumii este visul lor,
cu trudă multă şi cu-atâta chin
o caută mereu, mereu o vor.

De câte ori aţi auzit
numele ei răsunător
rostit de buze de femei
mereu pierdute-ntr-un decor
în care blând s-au împletit
copii frumoşi, poveşti cu zmei,
parfum de flori şi de dulceaţă
cântec duios şi somn uşor
şi un alint de dimineaţă?
De câte ori aţi auzit?

Femeia ştie să dezvăluie comori,
le şlefuieşte cu migală,
din mici detalii încropeşte flori
şi le ascunde, câteodată, din sfială.

Nu-i loc şi pentru glorie aici,
femeia, precum apele curgând din munte,
nu se împrăştie în lucruri mici
ci se adună plin din amănunte.
(2000)

Asemănare

O corabie uitată
De demult la malul tău...
Dans nebun în valul rău
O împinge în bulboane,
Să îi sfâşie odgoane,
Dar, temeinic ancorată,
Stă pe veci la ţărm legată.

Copac înrădăcinat
În pământul tău secat...
Vântul vânăt bate greu
Şi din faţă, şi-ntr-o dungă,
Să îl frângă, să îl smulgă,
Rădăcina-i ca o gheară
Şi vântul nu îl doboară.

Fragilă, firavă gâză
Cu ochi vii din bobi de mac
De paianjen prinsă-n pânză
Între flori de liliac...
S-a zbătut să se desfacă
Până floarea să se treacă.
Şi-a uitat apoi să zboare.
S-a făcut şi gâza floare...
(1987)

Scoici pentru visuri

Las cuvintele să picure în lume
ca din rana sângerândă a visării,
sa dea gândurilor mele nume
şi să pună verbe pe aripa zării.

Poate nu s-or pierde toate printre şoapte,
poate ai să prinzi vreun înţeles ascuns
din acele vorbe în vers înşirate,
înţeles la care nici eu n-am ajuns.

Că de-am scurs visarea mea de lacrimi
şi de hohote de râs sau zâmbet, bucuria,
de-am dansat pe ritmul unor patimi
sau, încrâncenată, cu mânia,

când cuvintele s-au depărtat mine
au rămas doar scoici secate de-nţeles,
deşi zămislite-au fost atât de pline.
Şi acum din ele ai de-ales

cochilia care vine ca turnată
peste gândul de ieri dimineaţă,
peste o poveste demult întâmplată,
peste visuri dragi şi peste viaţă.
(2010)

Câte puţin

Nu mă tem de oamenii aceia albi,
albi pe dinăuntru şi albi pe dinafară,
nu mă tem de spitale,
îmi sunt la fel de cunoscute
ca şi casa în care locuiesc.

Nu mă tem de suferinţa
din fiece pat de spital,
câte puţin din ea port cu mine
spre casă în fiecare zi.

Nu mă tem de speranţa
din fiecare privire îndurerată,
un gând bun face uneori
mai mult decât o farmacie.

Nu mă tem de moarte,
în fiecare zi mor câte puţin pentru mine
şi pentru ceilalţi câte puţin.
(2000)

Prieten

Un arbore crescuse la marginea drumului,
un arbore care iubea oamenii.
Le era prieten
încă de pe vremea când
abia răsărise.
Îşi dăruia liniştea şi dragostea
călătorilor istoviţi de zbuciumul vieţii.
Coroana-i de frunze
îi îmbrăca în umbra ei
şi-i lăsa să-şi adăpostească
sufletele
ferindu-le de arşiţă, de ploi, de ură, de suferinţă
şi de alte intemperii.
Arborele îşi trăgea seva
din fericirea prietenilor săi.
Când timpul l-a doborât,
l-au făcut lemn de foc
şi a ars
până la ultima aşchie,
dăruind pentru ultima oară
căldura trupului său de arbore
care iubea oamenii.
(1987)

Fericirea

Am avut în mână fericirea:
era o pasăre frumos colorată
cu candoare, cu speranţă şi dragoste,
cu cer, cu ape, cu pământ.
În penajul ei îşi scriseseră numele
cu semne neînţelese
chiar stelele şi luna şi soarele.
Am avut în mână fericirea,
doar o clipă,
şi, pentru că n-am ştiut cum s-o ţin,
pasărea frumos colorată
şi-a luat zborul
spre alte mâini întinse
care o chemau.
Am strigat-o eu, după aceea,
dar ea
era deja departe.
(1986)