M-am uitat pe un raft în dulapul din bucătărie.
Sau poate-ntr-o vitrină, într-o farfurie
Dizolvată puțin în vopseaua azurie
Și încă puțin în cea aurie întinsă printre toate celelalte culori.
Îmi era somn și căscam cu o falcă-n pământ și cu capul în nori.
Norii se topeau și ei în azur,
Pe frunte-mi țeseau o altă poveste
Care mă învelea jur-împrejur,
O nimfa uitata pe raft, dedesubt ori, poate, peste
Ecouri, halouri prăfuite de vreme,
Strânse cu grijă, adunate-n poeme.
Pierdute.
Uitate.
De mine întâi, apoi de toți și de toate.
Mi-am dorit un zâmbet să răsară din ele,
Am șters praful, din suflet, de pe nopțile mele.
Nu știam dacă aripi, nu știam dacă zbor,
Nu știam dacă soare, nu știam dacă dor.
Dar un zâmbet trecuse printre vorbe și nori.
De uitat, de pierdut, de-arătat uneori...
(2024)