vineri, 24 ianuarie 2020

Spirale

Un cerc perfect din firele de viață
cuprinde, strânge, apără și leagă.
Și perfecțiunea lui e ca un văl pe față.
De-l rup și trag de-un capăt găsesc o lume-ntreagă
printr-un culoar îngust rotindu-se spre zare.
Spiralele ni-s unora menire și chemare.

Strigăm din toți rărunchii,
și am aprins cuvinte,
ni s-au tocit genunchii
de-atâta rugăminte;
chemăm și nu ne-ascultă
sau nu ne înțeleg...
Spirala e prea multă,
iar cercul li-i întreg
și-i strâmt, fără speranță,
cu orizontul orb.
Țes firele de viață
în cercuri care sorb
și seacă de putere,
de sete de răspuns.
Cei care știu să spere
ne-aud, dar nu-i de-ajuns.

Cât vis ar fi pe zare,
cât drum ar fi prin gând
când cercuri în spirale
s-ar rupe? Căutând...
(2020)

Dana demult crește spirale
și le arată în cuvinte
cu care strigă că e cale
deschisă tuturor 'nainte.

Spirals


A perfect circle made of threads of life
embraces, gathers, then defends and binds, 
its shine - a veil over the sleepy eyes.
By breaking it and pulling from one end 
I make a tear with passages which bend
the distance  to unearth the world anew.
The spirals call with longing, but only to a few.

We shout our hearts out,
and we light up the words,
our knees are dull and painfull
from praying to the world;
we call and they don't listen 
or they don't understand ....
The spiral isn't prison,
but their circle stands
so tight, and  hopeless, often,
condemning them to strand.
They weave the threads of life 
in circles that absorb
their strength, the thirst to find
the light without the orb.
Those who know how to hope,
they hear us...Not enough...

 How many  dreams would grow,
 how far the mind would go
 when circles into spirals
 would break?  Just looking for ...
(2021)

sâmbătă, 11 ianuarie 2020

Incandescențe XIX

Emoții


Zvâcnesc din cocon
hohote de mătase
spre zări aurii.

Timp


Fire de viață
curg prin trup de clepsidră
risipindu-se.


Dar


Din prea-plin de gând
curg frunzele toamnelor
nepetrecute.
(2020)

joi, 2 ianuarie 2020

E omul timp?

Motto:
Ana-Veronica Mircea

"E omul timp? E timp în fiecare om?"
A fost vreodată sub al lumii dom
de ceață sau de limpede albastru
timp fără om ca pe oricare astru?
E timp dacă nu-i nimeni să-l măsoare
sau de nu-i pune nimeni semn de întrebare?
Dacă nu-i gând să-ncerce să-l cuprindă
sau inimă ce clipa să i-o prindă
într-o bătaie liniștită sau grăbită,
ori pleoapa în secusă negândită?

În noaptea fără lună și fără niciun nor
privind uimit înaltul cu-al stelelor sobor
știi că lumina lor statornică și rece
de-o vârstă-i cu Pământul sau poate-l și întrece.
Coboară prin nimicul care desparte lumi.
Tu crezi că știi ce-i timpul și poți să ți-l asumi,
dar ce îți e mereu și ce lor totdeauna?
O clipă crezi că ești cu stelele totuna.
Același praf, aceeași flacără ce-animă
și miezul lor, și gândul tău cu rimă,
același fulger străbătând prin vers
și prin nemărginiri de sens în Univers.
O clipă... și ești pulbere de stele
prin gândurile cui te-aseamănă cu ele...

Dar fără ochiul care pierde clipa
și își asumă resemnat risipa
timpul nu are parcă niciun rost
"E timp în fiecare om? A fost?"
(2020)