fără doruri, fără nume,
să mă pierd, să mă adun
într-o bulă de săpun,
să mă-mbrac în curcubeu,
cerul tot să fie-al meu,
fără ploaie, fără nor
într-un strop flămând de zbor.
Ia-mă ieri, du-mă mereu
spre altarul fără zeu.
Nu mă-nchin, nu mă aplec,
ci mă înfior și trec.
Trec prin astăzi, trec prin mâine,
rup din timp un colț de pâine
și îl mușc cu poftă deasă
că-s mereu de foame roasă.
Dar tot timpu-i mai lihnit...
Eu îl mușc nechibzuit,
el mă mestecă-ndelete
fără milă și regrete.
Mi te lasă spre-alinare,
semnul meu de întrebare,
tu și-un răsărit de soare
fără umbră ori sfârșit.
Eu îl mușc nechibzuit...
(2018)