Sinceritate

Să ne povestim
sufletele din priviri...
În miez, în înalt...
(2018)

Povestind cu Dana...

Pădurea vrăjită

Prin verdele des al pădurii vrăjite
se preling, aurii, bulgări mari de lumină,
se adună șuvoi, peste pietre suspină,
se sfărâmă în pulberi ce se sting amețite.

O domniță ce poartă-ntuneric în plete
și-mpletită în el un mănunchi de-azalee,
în urechi cu olmazuri care-n soare scânteie
și-o fărâmă de noapte pe sub gene cochete,

cu veștmântul din voaluri mângâiate de vânt,
ca zăpada de albe și scăldate de soare
ține-n mâini, stacojiu ca o rană ce doare,
trandafirul iubirii, cel din urmă cuvânt.

Căci o urmă-a rămas fericirea promisă
și-i spălată și-aceasta de a timpului apă.
Ea așteaptă pe mal și speranța-și adapă
din visări destrămate, din iubire nestinsă.

Bulgări albi de lumină o-mpresoară și-o prind
într-o horă de stele și-i alină tristețea.
Împrejuru-i se cerne ca-n povești frumusețea,
dar în sufletul ei e durere și jind.

Pe o piatră, în fața domniței tresare
un fluture roșu ca amurgul de vară.
O fi semn că iubirea nu-i gata să moară
și pădurea vrăjită îi arată-ndurare?
(2018)

Găsi-vom răspuns la astă-ntrebare?
Poate că nu, ori poate da...
Norocul râde-n pumni și vrea
s-apară-n poezia următoare,
un fluture năstrușnic pe cărare.
Până atunci l-am pus să facă drum
la Eddie. Să-l urmați acum
ca să vedeți cu maximă-ncântare
ce născociri a mai iscat o poză
c-un fluture, o fată și o roză.

Fluier

Fugăresc iarna;
fluier și topesc în zbor
puf de păpădii.
(2018)