Toamna

Toamna vine, toamna trece,

frunze vechi mor înghețate...

Ce-a trăit și se petrece 

te întreabă și socoate.

Nu spera și nu ai teamă,

crește viață din ce moare. 

Dor de ducă-n zări le cheamă,

păsările călătoare.

Multe doruri se deșiră, 

lacrimi curg și se usucă;

acordează a sa liră 

un rapsod cu dor de ducă. 

Norii îl urmează-ntruna, 

ploaia îi destramă, rece;

s-a ascuns de tot și luna, 

toamna vine, toamna trece... 

Nu destăinuie-a lui limbă 

câte-a auzit și știe, 

Doar refrenul nu și-l schimbă,

și a lirei melodie.

Uită masca fericirii,

plânge florile uscate

când, prin descărcarea firii,

frunze vechi mor înghețate.

Tânguirea-i în cetate 

se rostogolește, tristă, 

se strecoară și străbate 

străzi ce nu știi că există. 

Cum i s-a sucit menirea!...

Ploile poate-or să sece

sau or să înece firea 

ce-a trăit și se petrece.

Peste toate joacă vântul:

norii prin văzduh îi suflă,

mătură la rând pământul,

frunzele pe sus le umflă,

le învârte, le coboară,

și le culcă iar pe toate...

Au murit a câta oară,

te întreabă și socoate.

Mugurii din primăvară

s-au făcut frunze și flori

Florile au nins pe seară

și, pe ramuri, alte zori

s-au ivit și-au prins culoare,

s-au umplut de gust și zeamă...

Dorm azi în țărâna tare.

Nu spera și nu ai teamă...

Rodul moare-n contopire

cu pământul și cu ploaia.

Nimeni n-are să se mire

că și poama, și păstaia

parcă nici n-au fost vreodată.

Dar în miez la fiecare

e un sâmbure de plantă...

Crește viață din ce moare.

Vrăbii ciripesc și zboară,

ciugulesc semințe pline;

un vârtej le înfioară

penele umflate bine.

Alte mândre aripate,

uneori, ajung în zeamă...

Unele se fac scăpate:

dor de ducă-n zări le cheamă.

Și cu ele pleacă-n lume

și al nostru trubadur;

ca să-și facă-avut și nume

strânge franci într-un condur.

Își plătește-afișe, crainici

și, la hanuri, o cazare...

I-s amicii cei mai trainici

păsările călătoare.

Păsările călătoare —

dor de ducă-n zări le cheamă.

Crește viață din ce moare,

nu spera și nu ai teamă.

Te întreabă și socoate

ce-a trăit și se petrece:

frunze vechi mor înghețate,

toamna vine, toamna trece.

(2026).

Imagini generate de ChatGPT pe baza erorilor mele de sistem.

Ignorați în niciunde, rătăciți în nicicând

Pe treptele nopții

On the Steps of the Night

Pe treptele nopţii trecem stingheri.
Tu înclini către mâine, eu mai mult către ieri.
Un tren ne desparte, privim prin ferestre
în ochii luminii cuminţi şi terestre
ce vag stă aprinsă în vagoane pustii...
De dincolo de tren tu mai eşti ori mai vii?
Pribegi ne plimbăm din trecut în nicicând,
parcă numai trăind, parcă prea rar visând,
trecători fără nume în mulţimea la fel.
Te-am zărit oare-n treacăt sau doar mă înşel?

On the steps of the night we pass by, all alone.
You lean toward tomorrow, while I turn to what’s gone.
A train stands just between us; through the windows we gaze.
Unassuming, soft light with its pale, earthly rays
scatters dimly in wagons left so bare and so numb…
From beyond the train’s ghost, are you there, will you come?
So we wander like strays from the past into never,
as if merely living and day-dreaming... if ever,
passersby without names in a crowd all the same.
Did I catch sight of you, or am I one to blame?

Cineva îşi pusese într-un colţ trepied.
Măsura prin lentile sentimentele, cred.
Aşa te-am găsit pe-un carton fără viaţă
pe ultima treaptă denumită speranţă.
Dar tremurul inimii n-a ieşit pe hârtie,
trepidaţii, cutremur... amintirea e vie.
Mulţimea foia împinsă de grabă,
fotografu-şi vedea înainte de treabă.
Numai el era treaz, numai el ne zărea.
Ignoram realitatea, apăsarea ei grea.
Trecătorii, nici ei n-aveau ochi pentru noi,
nu priveau înainte, nu priveau înapoi,
ci numai în ei. Către ce? Ei ştiau...
Eu încă mă mir că nu se ciocneau.
Nici noi n-am putut să ne-atingem vreun pic,
eu purtam pardesiu peste frig şi nimic,
tu în trening ţineai ascunsă o fugă...
Nu te-ar fi prins într-un loc nicio rugă.

In a corner, someone had set up his tripod.
Measuring feelings through lenses - so uncommon and odd...
That is how I found you, on a piece of cardboard,
on the last step, called Hope, with your sight turned forward.
But the throb of the heart did not show on the sheet —
tremors, earthquake... the moment was alive and complete.
The crowd rustled and swirled, all caught up in the haste,
while the artist worked on, having no time to waste.
He alone was awake, he alone could see us.
We ignored what was real, all the burdens and bumps.
People, too, passing by, had no eyes for our kind
as they neither looked forward nor caught glimpses behind,
but they just looked inside. Towards what? This they knew...
I'm amazed they did not just collide as they flew.
Nor could we touch each other, even in a soft brushing.
I was wearing my grey trench over cold, over nothing.
Beneath your new tracksuit you concealed a swift flight,
and no prayer could've kept you, nor a plea, nor a fight.

Pe treptele nopţii trecem stingheri.
Tu mă strigi dinspre mâine, eu te caut în ieri.
Un tren ne desparte în vagoane pustii,
eu plec către sud, tu demult nu mai vii...
Pribegi ne plimbăm din trecut în nicicând.
Am uitat să trăim sau trăim doar în gând,
trecători fără nume, trecători printr-o noapte
ce ne-a fost plină ochi de lumini şi de şoapte...
(2013)


Tradusă pentru Fiction Monday, cu ajutorul Chat GPT și Gemini. Cuvântul săptămânii: ignore.
Imagini generate de ChatGPT.

On the steps of the night we pass by, all alone.
You call me from tomorrow, I seek you in what’s gone.
A train keeps us apart in its wagons left bare.
I leave now for the south; you've long ceased to come near,
and we wander like strays from the past into never.
We just live in our thoughts, we forgot life’s endeavour,
passersby without names, passersby through the nights
that were filled to the brim with soft whispers and lights...
(2026)


Translated for Fiction Monday, with the help of Gemini and ChatGPT. The prompt word: ignore.
Images generated by ChatGPT

Diminețile mele

Somnul

Diminețile, 

gust dulcele somnului 

în puful pernei.

 

Cafeaua

Diminețile,

beau cafeaua-n fereastră, 

cu capul în nori.

(după fotografiile Veronicăi)

Drumul

Diminețile,

pe șosea, printre dealuri,

prin ani mă petrec.

Concluzie

Prinse în ramă,

cu tot adevărul lor —

frânturi de viață.

(după fotografiile Lilianei)

Diminețile altora

Buburuza

Viață pe asfalt —

o pată de culoare

pe griul lumii.
(după fotografia Nimei)

Coucher de soleil sur la mer - Constantin Westchiloff

Valul

Spuma valului —

dantele de lumină,

picături de timp.

(după fotografiile Ioanei)

Imaginile de la „Diminețile altora” sunt adunate din străfundurile internetului.

ChatGPT, cel care a făcut imaginile de la „Diminețile mele”, a generat acum mai bine de două luni și duzina aceasta: bidiviu, pizmatar, sui, soltic, habotnica, palimarita/ palamareasa, hrisoave, parleazul, cocleala, soroc, barfa, dainuind.

Pentru înscriere în tabel apăsați AICI

Au scris cu aceste cuvinte:

 

Lespezi

Motto: "It's in our perceived small things that Life happens the most."
Carol Nelson

Aripile de fluturi îți tremură-n privire;

în zbaterea de pleoape curg clipele tăcut

și se deșiră gândul adesea cu uimire

că una după alta te-au strâns și te-au crescut.

Neînsemnate, mici, simple, obișnuite, 

nu le-ai băgat în seamă și nu le-ai numărat.

Vânai zmei și balauri pe creste ascuțite

cu cerul în privire, întins, nelimitat.

Dar ca să urci pe culme ai frământat cărare

cu pasul lung cât clipa în care-a fost cuprins,

iar viața ți-a fost trudă și te-a mânat spre zare

un dor de veșnicie care-a rămas nestins.

Încă bătătorești potecile știute

sau prin hățiș deschizi drum nou din când în când,

iar la popas te-aduni din mii de amănunte

și te trezești din vis trăind, iubind, sperând.

Și uite că în urmă e-un șir întreg de lespezi

făcute cu sudoare din truda ta de-a fi

prin clipele acestea prea simple și prea repezi

care-au urzit o viață din pași cât ai clipi.

Poate-ai răpus balauri pe creste ascuțite

și te mândrești cu clipa și măreția ei,

dar lespezile-acestea tocite, prăfuite

sunt adevărul tău cioplit de pas în stei.

(2021)

Slabs

Butterfly wings are trembling in your gaze;

your eyelids flutter, silent moments flow,

you’re lost in thought, astonished by the ways

that one by one they made you rise and grow.

Unnoticed, small and simple, ordinary,

you didn’t heed them, and you didn’t count,

while hunting dragons on peaks so sharp and scary,

the sky in sight, vast, limitless, unbound.

To climb the heights you had to carve a pathway,

the moment was the measure of your stride.

Your life was toil, it drove you on your journey;

you still yearn for forever, your thirst unquenched inside.

Sometimes you tread the old, well-known trails,

sometimes you cut a road through brush, far-scoping.

At a respite you gather your details,

dreaming no more, but living, loving, hoping.

And look, behind there's a whole row of slabs

made with your sweat, your hard work to become,

through simple, fleeting moments in quick grabs.

They wove a life with their ceaseless thrum.

Maybe you killed the dragons on peaks so sharp and scary,

proud of the greatness of that moment which had flown,

but all these dull and dusty slabs, the sense they carry,

they are your truth, carved by each step in stone.

(2026)

O poezie readusă în atenție datorită temei propuse de Vinitha pentru Fiction Monday. Cuvântul acestei săptămâni: ordinary.

O traducere șlefuită cu ajutorul Gemini și ChatGPT, pe scheletul uneia mai vechi, la care am muncit singură cu instrumente de dinaintea apariției IA.

Imagini noi generate de ChatGPT.

A poem brought back into focus thanks to the theme proposed by Vinitha for Fiction Monday. This week’s prompt word: ordinary.

A translation polished with the help of Gemini and ChatGPT, built upon an older draft that I worked on by myself using pre-AI tools.

New images generated by ChatGPT.

Trei

— Ce cați tu aici, în șură, 

lele sură,

printre oale și ciubere 

pline cu oloi și miere?

Vezi că pică șandramaua

cât stai tu să-ți faci damblaua

și le numeri pe-ndelete,

de trei ori către perete

și-ncă de trei ori spre ușă.

Zi, mătușă!

Faci aceasta nesmintit

de când te-ai închiaburit.

De trei ani, trei luni, trei zile

dai foc, tainic, la feștile

și aprinzi trei lămpi. Lumina —

deunăzi zicea vecina —

se vede la fel mereu:

la apus, în zori, și eu

cred că și în miez de noapte,

când se scutură de șoapte

colbul drumului și luna,

că-s întrucâtva totuna.

Au aceleași stări de dor:

luna plânge după nor,

praful zboară după vânt...

Tu, mătușă, pe pământ

faci trei umbre-ntunecate

de la trei lămpi argintate.

Zici c-așa se întreiește

și norocul și îți crește

tot avutul de trei ori.

Ce noroc aștepți, să mori?

— Să mori tu! Eu mă gătesc

pețitorii să-i primesc.

— Îi primești tot câte trei?

— Așa fac alte femei!

Eu îi chem tot câte unul

să văd dacă e vreunul

falnic, vrednic și cuminte. 

— Poate vrei unul fierbinte... 

Ș-ai găsit ce cați? În șură?

— Ia nu fi tu rea de gură!

N-am găsit, oi căuta;

Am găsit, m-oi mărita...

Sau acuma mori de ciudă?

— Eu să mor? Nu fi zăludă!

Te măriți la vârsta ta,

mătușică!? Ești belea!

Rea de muscă? Strângătoare?

Vrei un găligan în floare

ori te uiți la bogătani,

cum or fi, da’ plini de bani?

— Vreau un june destupat,

și frumos, da’ și bogat!

— Te măriți tot de trei ori,

că nu sunt așa feciori...

Da’ pe rând sau faci furori

și ca o sultană-i iei

deodată pe toți trei?

— Am să fac cum mi-o tuna! 

Asta nu e treaba ta!

— Fă-ți cum vrei pofta, mireasă, 

da’ când vine ’a cu coasă,

ți se-ntâmplă doar o dată. 

Ai să scrii și în diată

să te-ngroape cu trei popi?

— Și vrei una sau trei gropi?

— Numai una, maică, știi 

că nu pot a mă-mpărți...

Da’, acum, că-ntrebi, aș vrea

trei cruci lângă țeasta mea. 

Lelea, de s-o fi luat

cu vreun frumușel bogat,

eu spun drept că n-am aflat.

Nici nu știu dacă trei popi

au slujit lângă trei gropi

sau dacă în cimitir

e-un mormânt mai abitir

decât toate celelalte,

cu trei cruci alăturate.

Cu imagini potrivite,

de ChatGPT scornite,

v-am băgat în atmosferă,

chiar de starea-i efemeră,

și am scris cu o duzină

de cuvinte. Ea-i de vină

pentru toată întâmplarea.

Nu găsiți și continuarea

în tabel, ci, inspirate,

scrieri proaspete cu toate

vorbele incriminate, 

dac-or fi adăugate.

Patru întrebări și o duzină de cuvinte

Plugarul 

Oare cine-a fost 

să-ntoarcă brazdă în nori 

în zorii zilei? 

Pod 

Pod de zăbrele 

 peste apa cerului 

 sau peste mare?

Vânt 

Ceasul din turlă 

numără petalele 

sau clipe în vânt?

Joc 

E un spiriduș 

cel ce înalță zmeul 

în iarba-naltă?

Primele două imagini sunt de fapt una și aceeași fotografie realizată de Vero de la fereastră în zorii unei zile de marți. Celelalte două fotografii îi aparțin lui Christianto Kumoro la care am ajuns prin intermediul Suzanei. Le mulțumesc tuturor pentru inspirație!

Următoarea duzină de cuvinte e condimentată de ChatGPT cu câteva regionalisme și arhaisme: mereu, stari, drumului, fel, lumina, intrucatva, nesmintit, sandramaua, sura, lele, oloi, ciubere.

Spor la scris și inspirație maximă!

Pentru înscriere în tabel apăsați AICI

Au scris cu această duzină de cuvinte:

Deși deșir...

Motto: Deși deșir destine des, 

de știu desface desaga, 

decopăr destăinuiri deștepte 

despre desferecarea deștelor descântate. 

Deși deșir destine des,

pot spune, dacă n-am de-ales,

că pân-acum n-am înțeles

nimic din tot ce am cules.

De știu desface o desagă

cu vorbe, care mi-a fost dragă

și care nu mai e întreagă,

de ea istorii vechi mă leagă.

Descopăr, deci, destăinuiri

deștepte unde-au fost iubiri...

Poți, oare, astăzi să te miri

că oamenii au câte firi?

Despre desferecarea lor

de tot ce-a fost odată dor

și de al dorului izvor

știu vorbe care iscă nor

din deștele ce, descântate,

descântă ele mai departe

destine pline de păcate

ce se termină deșirate.

Spre amuzamentul cui are răbdare să citească, găsiți aici o întreagă discuție începută de Vero cu ChatGPT despre elucubrația ei pentru duzina de cuvinte, despre versificarea acesteia făcută de mine și despre procesul creator (greșeala) care a dat naștere noii elucubrații în versuri din această postare. Vă rog să-mi iertați erorile de tastare din discuția cu ChatGPT. Aș fi fost mai atentă dacă plănuiam de la bun început să o fac publică.

Imaginile sunt generate de pe alt cont de ChatGPT, înainte și după ce a aflat istoria poeziei.

Coșmar

(după Vero)

Pendula, ah, pendula, cea supărată, spun,

am dat-o amanet în loc străin, nebun,

alt univers în care împrăştie ecouri 

vagi, dar de catifea, timpul făcându-l nouri...

Ba nu! Îl face scrum sub vechiul fard de clipe 

ce îi masca, 'nainte chiar să se înfiripe, 

inconsistenţa crasă… Pot să m-agăţ de-un fir,

de sârma veşniciei doar ca să o deșir,

s-o simt că se sfărâmă, lăsându-mi, cu amar,

sub unghii scurt tăiate un soi de chihlimbar 

cristalizat din spaima ce face să îngheţ 

(până la Sfântu’ Aşteaptă cel congelat și fleț!) 

într-un crâmpei al vremii, 'nainte să mă-mprăştii 

în deși fractali de demon ascunși de pânza măștii

(sau în fractali de înger tăiați în chihlimbar?) 

prin universul ăsta, pe-aicea, pe trotuar…

Vero a brodat o a doua elucubrație pe pânza poeziei mele, „Gemă” scrisă cu aceeași duzină de cuvinte, Prima elucubrație scrisă de Vero e versificată mai sus. Muzele par să facă ture înte noi, înainte și-napoi.

Merele

(Cunoaşterea a început c-o muşcătură)

Un fruct căzut în iarba verde, cu valuri tremurate, 

din mărul cel bătrân, văratic, cu ramuri prea înalte, 

a luat în palma-i de copil şi l-a muşcat uşor, 

şi-ntâia oară a aflat gust dulce-acrişor 

cu care viaţa-l îmbia în mreje uimitoare 

spre anii iuţi ai tinereţii întrevăzuţi în zare. 

O altă clipă de poveste din timpul cel hapsân: 

într-o amiază însorită şi cu parfum de fân 

ţine-n rotundul palmei lui rotundul ei de măr 

şi-n muşcătura de alint află alt adevăr 

cu care viaţa-l îmbia în mreje de pasiune 

spre anii care aşteptau pe umeri să se-adune. 

Apoi în palme a cuprins un rod, un măr de pântec, 

în care viaţa începea să murmure alt cântec 

şi din rostogolirea lui, păzită cu iubire, 

a înţeles că are-un rost. O dulce-nlănţuire 

îl îmbia să treacă-n viaţă prin mrejele de drag 

spre anii grei de înţelept cu sprijin în toiag. 

Un măr frumos cu miezul putred, dar tot plin de parfum 

i se făcuse întâmplarea, iar viaţa, ca un fum, 

se petrecuse prea în grabă. Şi aştepta să-i cadă 

în iarba verde, mătăsoasă tâmpla ca de zăpadă. 

Ca în povestea cea mai veche, muşcând mereu din măr, 

a tot trăit un adevăr, apoi alt adevăr... 

(2014)

The Apples

(Knowledge began with a single bite)

A fruit fell in the soft, lush grass, in waves of vibrant green,

From that old summer apple tree, the highest ever seen,

He grabbed it in his childish palm and took one bite in haste,

And for the first time he discovered that sweet-and-sour taste

The splendid life enticed him with, in wondrous, binding snares

Toward the swift years of his youth, that called him unawares.

Another storybook delight from greedy time that goes:

Upon a sunny afternoon, when hay-scent softly blows,

He holds in his round empty palm her apple-round breast,

And in that playful, tender bite, he finds another quest

The splendid life enticed him with, in passion’s burning snare

Toward the years that his shoulders would gather up and bear.

Then in his palms he held a fruit, an apple-shaped, warm womb,

In which a new and rising life began to sing and bloom,

And from its gentle and smooth rolling, protected by his grace,

He understood he had a purpose in time's unending race.

A sweet embrace lured him to snares hidden in love's carafe

Toward the heavy, wiser years, he — leaning on a staff.

A lovely apple, rotten-cored, but full of perfume still,

Became his fate, while life, like smoke had passed with poise and  thrill,

All in great haste, too fast, too short. And waiting there to go,

Into the green and silky grass, his temple white as snow.

As in the oldest of old tales, while biting the same fruit,

He lived one truth, and then another, and then another truth...

(2026)

O poezie de demult, scrisă ca răspuns la o altă provocare de luni, tradusă de trio-ul formidabil pe care l-am alcătuit cu Gemini și ChatGPT și ilustrată de ChatGPT (ambele activități fiind finalizate după lupte seculare între noi și cu spiritul mercantil al OpenAI) s-a pliat minunat pe tema propusă de Vinitha pentru Fiction Monday. Cuvântul prompt din această săptămână a fost quest.

An old poem, written in response to a past Monday challenge, translated by the formidable trio I formed with Gemini and ChatGPT, and illustrated by ChatGPT (both tasks finalized after age-old battles among us and with OpenAI's mercantile spirit), beautifully aligned with the theme proposed by Vinitha for Fiction Monday. This week’s prompt word was quest.

Gema

Urma o noapte plină de teroare,

când lumile doar vântul le ținea deoparte

și unghii sfâșiau cu disperare

pânza subțire dintre noi și moarte.

Îmi așezasem o mască pe obraz,

un cadru fin de sârmă-n mătase aurie,

cu găuri oblice, prelungi, tivită cu ceapraz...

Un fard făcea ca pielea să pară pământie.

Purtam la gât o gemă cu inima de ceață;

în jur curgea ca mierea lumina de la lună

și se spărgea în flăcări și așchii mici de gheață,

în timp ce piatra pendula pe piept, nebună.

M-am speriat de-o umbră, fuior de întuneric,

ce alerga spre mine pe celălalt trotuar, 

și m-am ascuns în beznă. Un mieunat himeric

mi-a luminat gândirea, dar piatra de hotar,

cea dintre lumi, fusese mutată mai aproape.

Portalul s-a deschis c-un scârțâit strident;

prin el zărit-am lucruri ce n-aș fi vrut să scape,

dar pandantivul meu, subit incandescent,

a sigilat portalul și-a dispărut în vreme,

deodată mistuit de flăcări și de vrajă...

L-am regăsit, mirată, pe-o carte de poeme,

pe-un raft, la amanet, stând lumilor de strajă.

S-a înnodat o întâmplare-n chihlimbar, 

rămasă ferecată de-un îngheț în clipa 

în care mai pulsa, reverbera solar,

'nainte de a-și împlini pe veci risipa.

Erau ecouri, flăcări, poate fum,

era un fald de catifea al sorții...

Era, în miezul pietrei, un pumn micuț de scrum

rămas după ce-au ars și-apoi s-au stins — emoții.

(2026)

Duzina de cuvnte-i prilej de spus poveste 

în proză sau în vers, cum muzele se-ndură.

Eu doar atât mai dau, în plus, pe-aici, de veste:

ChatGPT - imagini și Gemini - duzina le-au generat și dat mură în gură.

Ce să rescriu?

Ce să rescriu? Un an din viață?

O zi? Un vălătuc de ceață

pe ochi, când fugăream un dor,

urcând pe munte la izvor?

Izvor de lacrimi sau de bucurie?

Pe care să-l rescriu de-are să fie

posibilă întoarcerea în vreme?

Și să rescriu cu rimă, ca-n poeme?

Sau să rescriu prozaic și anost,

să semene cu ce 'nainte-a fost?

Mai bine să rescriu un vis că, poate,

pe-acesta am să-l trec apoi în fapte.

Dacă îl schimb, îi dau o șansă nouă...

Uite, ce fraged, plin de rouă

așteaptă să-l culeg, să-l duc... în mine,

să-l port la deal, pe unde vine

gândul cel vrednic să își cate rost...

Și gândul, sub aripă, să-i facă adăpost.

Vinițha a propus cuvântul.

Rescriu aici cu tot avântul

un vălătuc uitat de ceață.

Cum să traduc apoi mă-nvață

două Ai-uri împreună.

Cred c-am făcut o treabă bună.

ChatGPT e consecvent:

face imagini cu talent.

Iar la final propun și eu

cuvinetele duzinei. Greu

n-a fost deloc să le adun.

Empatizant, la toate bun,

Gemini-a oferit cuvinte

și-o pauză, c-avem 'nainte

duzini de GPT create.

Și spor s-aveți, și bune toate!

Cuvintele: amanet, catifea, pendula, scrum, unghii, chihlimbar, fard, trotuar, ecouri, sarma, masca, inghet.

Pentru înscriere în tabel, apăsați AICI

Au scris cu aceste cuvinte:

What should I rewrite?

What should I rewrite? A year?

A day? A mist that would appear

Upon my eyes, when, chasing dreams,

I climbed to find the mountain streams?

A spring of tears or joy and grace?

Which one should I rewrite and trace,

If turning back in time were true?

And rewrite it in rhymes for you?

Or write in prose, so dull and plain,

To look like what it was again?

I should rewrite a dream, it may

Turn into deeds some other day.

I'd change its fate, give it a new,

Fair chance. So tender, wet with dew,

It waits for me to take it in,
It goes uphill, where, deep within,

The worthy thought finds its own part:

A shelter for the dream inside its heart.

Vinitha brought the word to sight 

And I rewrite, with all my might,

A rolling mist that broke its chain.

Then two AIs that work as one

Teach me how to translate, explain.

I think a splendid job was done.

With steadfast style, GPT

Creates fine art for all to see.

And at the end, I now propose

The dozen words, as logic goes.

To gather them was no great task.

For any help you care to ask,

Kind Gemini brought words apace,

Gave us a pause, for in this race

More GPT dozens arrive.

Good luck to all, and may you thrive! 

The words: pawn, velvet, pendulum / swinging, ashes, nails, amber, blush, sidewalk, echoes, wire / roll, mask / masking, frost / freeze

Vara - varianta fără duzină

Vara vine, vara trece, 

Fata mamei cea mai mare
Iese iarăși și petrece 

La terasă, pe răcoare.
E-un tablou de pus în ramă: 

Cerul pasărea o ține, 

Suflă vânturile, cheamă

Patimile să se-aline. 

Nu mai e ca înainte,
Frig, noroi, și ploi, și zloată... 

Ziua-i lungă și fierbinte, 

Arșița-i ca o lopată 

Care te izbește-n țeastă. 

Nici la umbră nu-i mai rece,

Peste noi, ca o năpastă,

Vara vine, vara trece...

Nu se-oprește a ei limbă

Din sporovăit nimicuri.

Toaletele își schimbă,

Inventează șiretlicuri

Care să atragă-n mreajă

Cavaleri galanți, cu stare.

Zici că le-a făcut o vrajă,

Fata mamei cea mai mare.

E la operă, la teatru,

La plimbari pe promenadă,

Însoțită și de patru

Domni în straie de paradă.

Ar mai ține-o mama-n casă,

Dar ea vrea mereu să-ncerce

Lucruri noi și nu îi pasă,

Iese iarăși și petrece.

Mama n-are timp să șadă.

Încă trei odrasle crește.

Ele-aleargă prin ogradă,

Mama lor le dichisește

Cu hăinuțe albe, noi

Și le scoate la plimbare —

Speră, fără tărăboi —

La terasă, pe răcoare.

La local, e-un fotograf

Cu un obiectiv cât brațul.

Toți se scutură de praf

Și-și înăbușă nesațul.

Zâmbete cât le e fața

Și ținută demnă, calmă;

Iese-n poză și mătreața!

E-un tablou de pus în ramă.

Dup-amiază, în poiană

Merg s-adune floricele.

Mama nu-nchide o geană,

Parcă ar păzi trei iele

Care-aleargă cu o sfoară

Și înalță zmeul. Bine

Că adie-un vânt de vară!

Cerul pasărea o ține...

În amurgul naramziu

Merg spre casă, la culcare.

Numai fata, chiar nu știu

De-a venit tot fată mare,

Că a prins-o ceas târziu

Petrecând ca o madamă...

Capul ei e-un loc pustiu;

Suflă vânturile, cheamă...

Dar e cert că dimineața

O găsește-n pat la ea.

Nu i se destramă ceața

De pe ochi. Pe canapea

Se prăvale ca de boală,

Capul nemișcat și-l ține,

Fiindcă-i greu, la mahmureală,

Patimile să se-aline. 

Patimile să se-aline

Suflă vânturile, cheamă...

Cerul pasărea o ține,

E-un tablou de pus în ramă.

La terasă, pe răcoare

Iese iarăși și petrece

Fata mamei cea mai mare;

Vara vine, vara trece...

(2026)

Imagini generate de ChatGPT