câte-o stea pe fiece petală.
Își desfăcuse cupa cu sfială
și a privit întâi și-ntâi spre soare.
A strălucit până târziu în noapte
și stelele i s-au aprins târziu
în cupa-i devenită sfeșnic viu.
Un vânt pribeag, un val nebun de șoapte,
purtând pe umeri nori de ploaie grei,
cu suflet obosit de călător,
s-a învârtit învolburat în zbor
și norii și i-a scuturat asupra ei.
Era cândva, e amintire-acum
și amintirea-i pod către un vis
care s-a risipit tâcut, învins -
fir de nisip uitat pe-al vremii drum.
(2026)
Duzina de cuvinte a fost generată de Grok, la solicitarea făcută de Vero.




.jpg)






