Ne putem întâlni la răscrucea mirării

Suntem străini până în măduva oaselor,

fiecare cu cerul și abisul lui personal

întinse dincolo de zidirile caselor

din care ieșim la plimbare banal.

Ne putem întâlni la răscrucea mirării,

ni se pare că dealuri și văi se unesc

ca-ntr-un puzzle idilic, dar pe marginea scării

abisul și cerul din noi ne pândesc.

Abisul din tine îmi smulge din miez

un mugur de aripă avid să se-ntindă.

Mi-e cerul sărac fără zbor, fără crez

și cerul din tine nu-i destul să mă prindă.

Iar abisul din mine îți întunecă glia

și nu îmi e cerul destul să te-ajungă

când te mânii și fulgeri cu toată urgia

din norii purtați de furtuni într-o dungă.

Ne trezim între ziduri ridicate diform,

între gratii ne zbatem sângerând din speranțe,

evadarea e-un vis depărtat, punctiform

printre-atâtea iluzii, minciuni și uzanțe.

Am rămas doi străini până-n miezul cel tainic.

Numai ziduri și gratii ne unesc prin absurd

cu liantul de vreme cel mai scump și mai trainic,

unul orb fără aripi, altul rece și surd.

Sau din cerul meu tandru se întinde în pripă

curcubeu către cerul în care te-aduni

străbătând deopotrivă veșnicie și clipă

și îți umple albastrul de scântei și minuni.

Iar din stelele tale îmi trimiți o cometă

ca o trenă la balul dintre cer și abis

și acum perfectăm în balans piruetă

într-un dans ce părea mai demult interzis.

Ne putem întâlni la răscrucea mirării

unde cer și abis se unesc între noi,

căutând disperat un răspuns întrebării

dacă unu plus unu dă etern sau fac doi.

(2021)

The Wonder's Crossroad 

We are strangers to the marrow of our bones,
Each with a personal sky and abyss,
Stretched far beyond the walls of our homes
From which we emerge for a walk, in remiss.

We might meet where wonder’s crossroad lie,
Hills and valleys seeming to unite,
Like an idyllic puzzle, yet nearby,
Our inner voids and heavens wait in sight.

The abyss in you tears from my very core
A budding wing, eager to spread and fly.
My sky is poor without faith or soar,
And your own heaven can't hold me, though it tries.

And the abyss in me darkens your ground,
My sky's not enough to reach where you are,
When you rage and strike with thunderous sound
From storm-driven clouds, stretched thin and far.

We wake between walls, deformed and tall,
Bleeding out hope behind bars of despair,
Escape is a dream, point-like and small,
Through lies, illusions, and customs we bear.

Two strangers we stayed, to the secret deep,
Only walls and bars join us through the absurd,
With time’s strongest cement, a promise to keep:
One wingless and blind, one cold and unheard.

Or from my soft sky, in haste there might bend
A rainbow to the heaven where you reside,
Across eternity and the moment's end,
Filling your blue with wonders, sparks alight.

And from your stars, a comet you send,
Like a gown at the ball of abyss and sky,
As in balanced pirouette we now blend,
In a dance once forbidden, you and I.

We might meet where wonder’s crossroads lie,
Where sky and abyss between us entwine,
Desperately seeking the answer to why:
Do one plus one make two, or the divine?

Tradusă de Gemini

Muzica Suno AI Videoclip Neural Frames, Riverside