nemăsurat nici cu nisip.
Clepsidră încă nu era
cândva.
Apoi un om s-a ridicat
și-ai lui, pe rând, l-au imitat,
fiindcă zarea se lărgea
așa
și-alcătuia o-ntreagă lume
de lucruri care n-aveau nume.
Strigătul omului s-a frânt
cuvânt.
Un gând, o lacrimă, un dor
sau o uimire ori un zbor
au înflorit în primul vers
un univers.
Și de atunci nemăsurat
e timpul metamorfozat
în orizonturi de idee
scânteie
pe care-un om s-a ridicat.
Ai lui i s-au alăturat
fiindcă toți în miez suntem
poem.
(2019)
Cugetări pe marginea unui poem în proză scris de Dana Alistar care se potrivesc de minune provocării lansate de Eddie.
Uau, ce surpriză!
RăspundețiȘtergereTare-mi plac jocurile astea și faptul că pornind de la un cuvânt sau o simplă idee se nasc astfel de minuni.
E magic ce ai scris tu aici și nimeni nu ar fi putut să o facă mai bine!
Mulțumesc mult, Carmen dragă! ��
Eu mulțumesc pentru că mi-ai dat subiect de meditație.
ȘtergereSubscriu la prima parte a comentariului tău. Creștem prin interacțiunile noastre.
Inspirație și tot ce e bun!