Nimic

Cuvintele ţi s-au uscat pe gene.
Ochii ţi-s muţi, iar pleoapelor li-i lene
să îşi deschidă zarea sufletului dus
în nu-ştiu-unde, sălbatic, nesupus.

Căzuse roua de pe ultima petală,
se scutura şi ea în vânt, iar palma goală
ţi se făcuse pumn, strângând nimicul în neştire,
atât de ireal şi-atâta de subţire...

Cădeau tăcerile-n clepsidră ca în hău,
nu mai ştiai ce-i bine ori ce-i rău,
în valuri mute se rostogolea lumina
şi se spărgea în neputinţă vina.
(2014)