Pururea tânăr

Pururea tânăr rămâne cuvântul
cu miezul lui plin de sămânţă de gând.
În infinit străbate pământul
rodind alt cuvânt, împlinind, semănând.

Pururea tânăr e cântul şi-i jocul,
flacără iute, nestinsă de timp,
dor şi-alinare, arsură în locul
din suflet cuibar, lumină pe chip.

Pururea tânăr e sufletul aprig
şi cel îmblânzit sub valuri de vreme.
Sub coaja aceasta-mbătrânită prozaic
sufletul cântă şi scrie poeme.
(2015)

Pururea tânăr,
cuvântul împlineşte
rodind alt cuvânt.

Pururea-i tânăr
cântec de foc şi alean
în suflet cuibar.

Pururea tânăr,
sufletu-şi cântă ecou
urcând în poem.

Vă invit să citiţi scrierile celorlalte suflete tinere ale clubului, adunate încă o dată la Eddie.

Pururea tânăr

Pururea tânăr sistemul renaşte
ca Pasărea Phoenix din trista-i cenuşă.
Cine se bucură, ochii bine să-i caşte
şi să-şi păzească şi ogradă, şi uşă!

Pleacă ai noştri şi vin tot ai noştri.
Atât nu se schimbă, că-n rest demolăm
şi-o luăm de la capăt. Sunt hidre şi monştri,
capete cresc, noi iar spintecăm.

Şi fiece capăt deschide drum nou,
mai greu, mai abrupt, mai plin de hârtoape.
Ne-am străduit, dar niciun erou
n-ajunge vreodată de ţel mai aproape.

În intenţii şi vorbe, ţelul este măreţ,
cu Omul în centru, atingând idealul,
doar cărarea-i croită de un cap nătăfleţ
combinând teorii ce ignoră realul.

Cum ar şti ce-i în lume, dacă tot ce-a făcut
a fost să jongleze, ca o biată paiaţă,
cu cuvinte, cu voturi şi cu propriul avut,
cel din urmă fiindu-i unic ţel pentru viaţă.

Şi în loc să-i slujească pe cei ce-au gândit
că e omul acela ce-ar putea să-i conducă,
i-a legat de picior cu un lanţ, i-a robit
într-o lume supusă la schimbare năucă.

Pururea tânăr sistemul renaşte
sub atenta-i privire, sub spoite cuvinte...
Din schimbarea năucă un monstru se naşte
care-nghite hulpav tot ce-i iese-nainte,

adăpat de nesaţul avid de putere,
pururea tânăr, doar doica i-e alta,
niciodată matur, niciodată nu piere.
Renaşterea lui ne înlănţuie soarta.
(2015)

Scrieri mai senine găzduieşte tabelul găzduit de Eddie.

Peste putere

Peste putere mi-e să nu mă rătăcesc în tine
şi să nu-mi asfinţesc cărări
când pleoapa ta mă-nchide şi pe mine
în cea mai blândă şi albastră dintre zări.

Peste putere mi-e să n-amuţesc în şoapta
dulce-amăruie, plină de ispită,
când mă-nveleşti în ea şi nu ştiu alta
să-mi fie în ecouri nesfârşită.

Peste putere mi-e să nu mă las sedusă
de disperarea sufletului tău
desferecat, cu uşa-n pripă smulsă,
dezghiocat de bine şi de rău.
(2015)

Ce li-i peste putere celor care
azi au răspuns la provocare
aflaţi urmând cărările ce pleacă
tot de la Eddie, unde-i loc de joacă.

De unde vin norii, de unde seninul?

― Bunică, de unde vin norii?
― Da' tu nu vezi? De după dealu' morii.
― Da' după deal, de unde vin?
― Vin de la munte, Cătălin!
― Şi muntele din ce îi face?
Are cumva vreo carapace
plină cu apă-nfierbântată
să iasă aburii grămadă?
― Măi Cătăline, tu ce vrei?
Citeşte basmele cu zmei
şi lasă-mă în pace azi...
Nu te sui, că ai să cazi!
Nu vezi c-abia se ţine gardul?
Am treabă multă. Nu-mi văd capul,
bunica bombăneşte-n şoaptă
şi se îndreaptă către poartă
să prindă ţâncul care pică
într-un genunchi şi se ridică.
― Văd că nu ştii nimic de nori...
Spune-mi atunci, de câte ori
e cer senin din zare-n zare,
seninul tot de unde-apare?
― Vezi, zice bunica încurcată
şi-şi scarpină basmaua roată,
seninul e, doar norii vin
şi îl astupă, Cătălin.
― Adică e mereu senin?
― Da, maică, e şi-atunci când nu-i.
Stă doar deasupra norului.


Bunica-i cât i-e amintirea,
iar Cătălin e-n toată firea.
Privşte norii şi seninul,
le caută adâncul, plinul.
Nu mai întreabă în ce zare
au început sau sub ce soare,
nu mai întreabă fiindcă ştie
sămânţa lumii cum îmbie
mereu cu-albastrul unui zbor
închis în coaja unui nor,
nu mai întreabă fiindcă n-are
cin' să-i răspundă la-ntrebare
de când pe după dealu' morii
bunica-i miezul blând al florii
ieşită dintr-un pumn de lut,
sfârşit şi totuşi început,
aşa cum şi cuvântul ei
aprinde-acum alte scântei
când o ascultă  iar în gând.
Şi gândul creşte adunând
senin şi nori, trecut şi dor
inimă seacă şi izvor.
Seninul e cu el mereu,
ori astupat de un nor greu,
ori înşirat din zare-n zare...
răspuns peren la întrebare.
(2015)

De unde le vin norii
şi seninul de unde le vine
spun visătorii
din tabel. Invitat e oricine.

Umbra unei iubiri

Ai găsit iubirea perfectă?
Dacă-mi spui da, poate-ai trăit prea puţin,
poate că timpul încă nu îşi reflectă
umbrele lungi cu alură de spin.

Dacă-mi spui nu, atunci ştiu c-ai visat-o:
oprind timpul în loc sau în galop de secunde,
andante-ori allegro şi apassionato,
mângâieri şi cuvinte în ecouri, în unde.

În căuşul de palme îţi stătea ca în cufăr
inima caldă potrivită exact
pe degete blânde ca petale de nufăr
ce-au lăsat semn târziu, o pecete de pact.

Un cuvânt îţi era nerostit jumătate.
Celălalt îl prindea de un gând nenăscut,
ce visai împlinea şi dorinţa în fapte
ţi-o-ntrupa înainte de a o fi avut.

Începeai dintr-o margine a celui iubit,
te sfârşeai unde-avea trupul său început.
Trup şi suflet apoi vi s-au prea împletit
şi de-ales înapoi nu puteaţi, să fi vrut.

E mai greu de uitat când a fost o iubire
perfectă aproape, aproape-mplinită
ce-a sădit o sămânţă de sublim, dând de ştire
c-ar putea, că ar fi, c-ar luci nesfârşită,

o iubire pierdută un pic prea devreme,
înainte de nor, înainte de rană,
o iubire păstrată în suflet prin vreme,
să-i ţină de sete, să-i ţină de hrană.

Iubirea aceea s-a întins ca o umbră
pe iubirile toate ce-au urmat mai târziu
şi, oricât o alungi, parcă tot îţi mai umblă
ca ispita prin sângele iute şi viu...
(2015)

Ce iubiri îşi aruncă umbra şi unde
aflaţi din tabel în două secunde,
cât se-ncarcă o pagină, apoi să citiţi
ia un pic mai mult, dar e bine să ştiţi
că nu-i timp pierdut şi veţi câştiga
un zâmbet, o lacrimă, o rază de stea...

Stare de spirit

Iarba verde de mătase
unduieşte-n adiere
şi ieşim zâmbind din case
cu plăcere,
şi bătrâni cu cârja-n mână,
şi părinţii cu căruţ,
iar plimbarea nu se-amână
vreun picuţ.

Ne-mbătăm privind la muguri
şi visăm la liliac,
la caise şi la struguri
pe arac.
Ne îndeamnă-o buburuză
către cine ni-i sortit
şi plecăm fără vreo scuză
în peţit.

Ne trezim din reverie
când privim spre inelar.
Cu un pix pe o hârtie,
la notar
sau cum s-o numi acela,
am semnat şi am spus da,
dar azi mintea dusă e la
altceva.

Facem prin cartier o roată
şi ne-am rătăci, dar ştiu
paşii drumul şi ne poartă
grijuliu
înapoi la noi acasă
să ne odihnim puţin,
să ne aşezăm la masă
şi la vin,

să ciocnim câte-un pahar
şi câte un ou vopsit,
să mâncăm miel cu mărar
bine fript,
cozonac cu nuci şi mac,
păşti cu brânză şi smântână
şi apoi iar cozonac,
o fărâmă.

Până terminăm e noapte
şi aprindem o făclie
să vedem câte bucate
-n farfurie
ne-au rămas, că vinul curge
ca izvorul nesecat
şi ne temem că n-ajunge
de-mbătat.

Dar e numai o părere
că a doua zi, de zor,
căutăm de-aşa durere
un antiinflamator
şi n-ajunge un flacon,
chiar de ne-a ajuns licoarea
după noul etalon:
cumpătarea.
(2015)

Vă îndemn la cumpătare
când e vorba de bucate
şi de-alcoolica licoare,
dar, din toate,
la duzina de cuvinte
(asemeni, la provocare,)
nu fiţi cumpătaţi, vă rog.
Revărsaţi gând viu din minte
cu noroc.

Noapte de aprilie

Din stele curge
tril de privighetoare
pe şoapta zării.
(2015)

Nopţi înstelate
de cuvinte aprinse
topesc tăcerea.

S-a pierdut o clipă de când...

S-a pierdut o clipă de când
îl privesc cum se duce...
Şi-ar fi venit,
dar nu l-am mai chemat
pentru c-am ales să fie
acolo ce-o fi.
Zborul înalt şi tăcerea
nu fac loc noaptea-n vis
unui seism de virtute
nepătrunsă de simţ
şi nu tăgăduiesc şovăiala.
Apa mi-a amintit să uit
şi nisipul cu rouă şi ploaie,
cu ceţuri şi neguri,
nori şi bigben - că mai sunt.*

Ca să fiu
rabd ca ochii minţii să-şi ascundă
clarul diurn într-un orizont fără soare,
iar visurile să-mi fie stele şi lună
captive în întuneric.
Frigul mă ocoleşte pe la margini de univers
fiindcă pe aici, printre cuvinte,
gândul se umple de emoţie
şi se aprinde spontan.
Cuibul a ars într-un incendiu trecut;
nu-mi pun cenuşă în cap,
ci linişte, preţioasă linişte...
(2015)

* după adicherish

S-a pierdut o clipă

El a privit-o lung să-i dea de înţeles.
Ea s-a pierdut o clipă şi, ca efect advers,
n-a priceput nimic sau a-nţeles pe dos
şi şi-a văzut de drum fără să-l bage-n seamă.
El s-a pierdut o clipă fiindcă-i era teamă
că nu-i destul de bun, de chipeş, de frumos.

Ea l-a privit furiş printre bătăi de gene.
El s-a pierdut o clipă apoi subtil, alene
i-a dăruit surâs strălucitor şi blând.
Ea s-a pierdut o clipă apoi şi-a luat în dinţi
inima temătoare şi, smulsă dintre sfinţi,
surâsul i-a întors din suflet fremătând.

El s-a pierdut o clipă şi s-a apropiat
de draga lui şi-ncet c-un braţ i-a-nconjurat
mijlocul subţirel şi-a tras-o mai aproape.
Ea s-a pierdut o clipă şi a roşit subit
şi şi-a ascuns roşeaţa la pieptul lui iubit,
şi ochii i-a ascuns sub coborâte pleoape.

El s-a pierdut o clipă şi-a mângâiat uşor
chipul ei drag de care i-a fost atât de dor
apoi s-a aplecat şi buzele lui moi
au sărutat ca şoapta tăcerea gurii ei
şi au simţit că-n inimi li se aprind scântei.
Şi s-au pierdut o clipă, aceeaşi, amândoi.
(2015)

Ei nu s-au pierdut deloc când s-au înscris în tabel.

S-a pierdut o clipă (Găsitorului, recompensă...)

S-a pierdut o clipă.
Găsitorului, recompensă:
o pană în aripă
şi, în trecut, o pensă
în care să-şi ascundă
ce-o fi având de-ascuns,
poate încă o rundă
din drumul numai dus...

Ooo, dar ce buluceală,
ce zgomot infernal,
ce căutări intense,
la morgă, în spital,
pe unde mai sucombă
câte o amintire,
iscând praful în trombă
de pe-un dosar subţire,
pe uliţe pustii,
pe dosnice coclauri!
- Haideţi, cât suntem vii
să câştigăm toţi lauri!

- Toţi? Nu, că s-a pierdut
o singură secundă...
- O ciopârţim mărunt,
val desfăcut în undă...
- Se dă o recompensă
doar pentru clipa-ntreagă.
Nu e nicio dispensă.
Şi ştim noi cum se leagă
fărâmele de timp
ca să refacem clipa?
Boabele de nisip
nu îşi unesc risipa...

De-aceea mă gândesc
că totul e o glumă,
că ar fi nefiresc
să scoţi din timp o urmă
şi să o pierzi. Şi-apoi,
aşa o promisiune -
o viaţă înapoi
să iei pe-o clipă - nu e
nici asta plauzibil...

Dar câţi am căutat
un lucru intangibil
ce pare minunat!
Porniţi la drum cu graba
şi ignorând dileme
am risipit degeaba
o porţie de vreme...
(2015)

Dacă şi alţii au pierdut sau au găsit clipa aflaţi de aici.

Rugina unui legământ

Când rugineşte sub al timpului potop
un legământ făcut cu mine însămi,
din crăpăturile pământului dezgrop
cuvintele care rămân să-mi
aducă-n degetele amorţite
tăria pietrei şlefuite.

Şi frec rugina de pe legământ
cu gând, cu vorbe, cu tăceri,
cu flăcări frec, sau cu pământ,
cu azi, cu mâine şi cu ieri,
până se frâng şi se înmoaie
degete, zile, vâlvătaie.

Rugina-i încăpăţânată,
se prinde, roade şi străbate,
se-ntinde, pată lângă pată.
Înverşunarea, doar, o scoate
şi nu mereu, nu pentru totdeuna,
când nu plătesc cu vârf şi îndesat arvuna.

Când mă învinge, legământul se desface.
Eu sărăcesc de-un strop de miez,
mi-ascund o lacrimă sub carapace,
îmi caut adevărul şi veghez.
Din lumânarea trecutului - izvor -
ţintesc o rază-n neştiutul viitor.
(2015)

Ce alte legăminte a mâncat rugina
sau cum le-au curăţat şi înnoit
să căutăm la Eddie, unde sub lumina
din sufletele lor le-au strâns şi-au dăruit
un gând, o experienţă, în proză sau în vers,
cei care provocării să-i răspundă au ales.

Memoria străzii

Ce poate ţine strada minte?
Imagini, paşi ori legăminte
care s-au perindat pe ea
şi s-au pierdut sub fulgi de nea,
sub bălţile de după ploi
ori într-o groapă cu noroi?
Nici în lumină n-au rămas
mai mult de-o clipă. Dar un ceas?
Strada-i uitucă, sclerozată,
nu ţine minte niciodată
fiindcă e nepăsătoare.
Tot ce-a trecut pe ea dispare
îndată după ce-a trecut
Strada nu are început,
nu are ieri, nu are mâine,
ci doar prezentul îi rămâne
cât ai clipi, apoi se schimbă...
Nimic nu stă, oameni se plimbă,
aleargă, spun, gesticulează -
lume dezlănţuită, trează -
apoi sub felinare,-n noapte,
paşii răsună printre şoapte.
Pierdute sunt şi-acestea toate
în vânt ca frunzele în moarte.
(2015)

Pe alte străzi alt înţeles
din alte gânduri s-a ales.
De vreţi să le aflaţi, ştiţi cum.
Priviţi la Eddie în album!

Vis e?

Mi se umpluse sufletul de rouă
de-atâta prospeţime-n zorii vieţii,
îmi răsărea sub tălpi mătase verde, nouă,
cărare ne-ncepută la ceasul dimineţii.

În arşiţa amiezii mi-a dat în pârg iubirea
şi mi-au cosit de flori un vis sau două...
Mătasea de sub tălpi se sfărâma, dar firea,
prin sfori de curcubeie, s-a hotărât să plouă.

Pe înserate număr stelele în palmă
sau poate-or fi încă pe cer şi-mi pare
că le-am cules. De-aceea mă tot cheamă
stele de rouă pe mătasea din cărare.
(2015)

Vise în somn sau visuri de-o viaţă,
unele frânte, altele vii,
vândute trist pe-un franc într-o piaţă
sau sfânt păstrate în suflet - iubiri,
idealuri sau fantasme de-o clipă
găsiţi înşirate-n tabelul de azi.
Le-au scris pe-a cuvântului dezinvoltă aripă,
înălţându-le-n zbor din inimi de barzi.

Clipe de viaţă

Stele-n colier
la gâtul întâmplării -
căi de lumină.

Şoapta vântului
prin lujeri de trestie -
val mângâietor.

Umbră de floare
pe iarbă de mătase -
râu de miresme.

Pahar cu gânduri
sorbit vorbă cu vorbă -
dascăl de-o seară.

Zmeu de hârtie
prins de-o curea prea scurtă -
un zbor retezat.

Oră târzie
de înscriere-n tabel -
duzina de... luni.
(2015)

Zâmbetul tău

(mamei mele)

Îmbrac inima,
ca într-un tandru alint,
cu surâsul tău.

Deschid noi cărări
după orice cădere
din surâsul tău.

Îmi răsar aripi
pe umerii speranţei
prin surâsul tău.

Îmi e acasă
în fiecare clipă
sub surâsul tău.

Cu iubirea mea
mă scufund în iubire,
în surâsul tău.
(2015)

La mulţi ani, mama!
Poimâine e ziua ei.
Zâmbim la Eddie...

Oboseala

Nu sunt, nu scriu, nu spun,
nu mişc, nu vreau, n-adun,
nu-mpart, n-arăt, n-ascund
nu cer şi nu pătrund,
nu dau, nu ies, nu vin
nu plec, nu stau, n-alin
nu cert, n-aud, nu cânt,
adorm pe un cuvânt...

(M-ajută-o sinuzită
şi-o gripă rătăcită.)

Oboseli mai inspirate
în tabel la Eddie-s toate.

Întrebări... sub felinare

Din ascunzişul inimii adun sub felinare
atâtea întrebări, atâtea ezitări
care n-au îndrăznit să se ivească-n soare
şi să se dezvelească de temeri şi mirări.

Simţeam că-s în pericol de a se risipi,
împrăştiate-n pripă în sânge prin artere,
şi le-aş fi lămurit, dar, poate-ntr-altă zi,
când ar fi prins curaj să-ncerce ori să spere.

Le-am amânat mereu şi nu mi-a fost uşor,
dar mult mai greu mi-ar fi să nu le-amân.
Ca un intens supliciu, un surogat de zbor
îmi ţine loc de clipă când vin, dar nu rămân.

Acum, când le contemplu şi caut un răspuns
din câte-or fi pe lume lăsate-n drumul meu,
mă tem că unul singur nu-mi va fi de-ajuns
să-nchidă răni, să pună punct la greu.

Cărarea mea-i îngustă, pierdută printre smide
ce se întind cu gheare de spini să-ncetinească mersul,
dar nu mereu, căci drumul adesea se deschide
spre orizonturi limpezi lărgindu-i înţelesul.

Sub felinare-aplec în palidă lumină
momente-nlănţuite ca într-un film alb-negru,
şi mut, şi fără subtitrare... ca astfel să revină
dintre uitări şi întrebări cu un răspuns integru.

Încă mă caut şi-mi mai descopăr sensuri,
mă-ncheg din amănunte, îmi cern vreun gând ascuns,
eminamente eu, cu umbre printre versuri
şi ştiu că niciodată n-am să îmi fiu de-ajuns.
(2014)

În spiritul sărbătorilor, cel care pare să comprime timpul, am comprimat şi eu duzina de cuvinte şi cele două teme. Alte răspunsuri la provocările săptămânii sunt găzduite, ca în fiecare luni, de Eddie.

Alb

Un nor alb lasă
o umbră în lumina
care-l înălbeşte.

Culori se-adună
într-o singură rază
imaculată.

Cum afli albul
sub scrum, când nu ştii focul
şi arsura lui?

Pete de viaţă
spăl de pe mâini ori faţă...
Albul se-nvaţă.

Pe frunte gând alb,
în suflet sentiment dalb,
azi, după scăldat.

Cad ninsori în păr,
albă înţelepciune...
Apoi, amintiri...

Dantele albe
se ţes pe gherghef de ram
când plouă stele.
(2014)

O provocare
îşi primeşte răspunsul
alb în cuvinte.

Cristale

Destin

Dărâm iluzii
din acel glob de cristal
al ursitoarei.

Candelabru

În miez de cristal
cascade de lumină
dizolvă mister.

Colier

Roşu transparent
înfloreşte a păcat
mătasea pielii.
(2014)

Despre cristale
au scris şi jucăuşii
înscrişi în tabel.

Roţi dinţate

Parc-ar fi stele cu razele frânte,
încarcerate de-alte stele cu dinţi.
Se rotesc împotrivă, supuse, înfrânte,
petrecându-se ştirbe în lăcaşuri cuminţi.

Au rosturi mici între ele şi-n ele,
dar împreună dau timpului rost,
o galaxie, un şir de inele,
un mecanism monoton şi anost.

Le pândeşte rugina, le înoadă rotirea,
le ciobeşte rotundul. Înfrânate subit,
li se uzurpă cu tristeţe menirea
şi se opresc. Timpul nu-i de oprit.

De câte ori nu le suntem asemeni,
rotiţe dinţate prinse strâns în urzeală
de braţe străine ori mâini calde de prieteni?
Ne macină timpul, ne pândeşte vreo boală,

ne învârte nevoia ori vreun dor mai înalt.
Ni-i foame de spaţiu, alţi dinţi ne-nconjoară.
Ni-i sete de altfel, ne-nvârtim cu păcat
într-un fel cunoscut pentru-a trei mia oară.

Ne strâng dinţi ce muşcă din visuri şi leagă
aripi nenăscute de umerii bonţi.
Roţi de alături par să-nţeleagă...
Ne punem piedici ca nişte netoţi.

Doar o mişcare ne este permisă,
un singur sens şi-i lipsit de-nţeles,
de multe ori, când dorinţa-i ucisă
în resemnare, neavând de ales.

In angrenaj, dovedit că-i fiabil
de generaţii de rotiţe dinţate,
când una dispare, un destin implacabil
trimite o alta la-nvârtit mai departe.

De cât curaj e nevoie să schimbi
ce ţi se dă prin lege ca soartă,
să opreşti învârtirea, să pleci să te plimbi,
să deschizi printre dinţi cu cuvântul o poartă?

De cât curaj e nevoie să-ntorni
în alt fel lumea cea mică în care
c-o mişcare de braţ ai putea să răstorni
o idee pe dos şi să afli cărare

şi, în loc să te-nvârţi pe un ax imobil,
să înveţi că există o culisare spre zare
şi apoi să descoperi, cu un zâmbet subtil,
că lumea întreagă-i cu atâta mai mare?

"Răzvrătire!" se strigă din piepturi prea strâmte
de roţi ce poartă ochelarii de cal.
Ţie nu-ţi pasă, fiindcă vine să-ţi cânte
amintirea de braţ care spintecă val,

fiindcă ştii că au fost răzvrătiri
ce-au demontat angrenaje, le-au salvat de rugină.
Din când în când se preschimbă rotiri
în spirale prelungi, terminate-n lumină.
(2014)

Astăzi, rotiţe dinţate şi mici,
am avut un prilej să-nvăţăm culisarea.
Cu speranţa că n-am irosit o şansă în marea
de vorbe făţarnice ale unor pitici,
vă invit să citiţi despre alte-angrenaje
de la Eddie -  pe link-uri, în controlate picaje.