e mângâierea ta din palmă,
privirea ta cu curcubeu
și adâncimi de mare calmă.
În ea vedeam ce-am fost și-mi pare
că am văzut și ce-am să fiu
cuprins de strașnică mirare
că-mi dai de rost pe mai târziu.
Mi-e dor de palma ta pe tâmplă.
În ea-mi țineai un pui de zbor
și cu o fluturare simplă
fereai din cale orice nor.
Mi-e dor să-mi fie iar acasă,
mi-e dor de șoapte și tăceri
când mă destramă și m-apasă
îmbrățișările de ieri.
Îmi vii în vis, te port în mine
și de aceea mai acut
te caut între ieri și mâine
și îmi lipsești cu-atât mai mult.
Mă voi întoarce-odată, poate,
și poate-ai să mă iei 'napoi
cu zbor, cu nor și cu păcate,
cu toate vechi și totuși noi.
Mă răscolesc adânc și cheamă
seducătorul tău mereu
și mângâierea ta din palmă -
acasa sufletului meu."
Înstrăinat și fără vatră,
pribeag prin ani necruțători,
cu chipul strâmb sculptat în piatră,
cu ploi, furtuni și sumbri nori
s-ar fi întors de ar ști drumul
și pasul de i-ar fi ușor,
dar tot ce i-a rămas e scrumul
și punți tăiate care dor.
Ea nu-l aude și nu-l cheamă,
el de un timp nu-i mai lipsește,
iar mângâierea ei din palmă
s-a scurs uitată printre dește.
Așa-s plecările de-acasă:
sunt pustiire și ruină,
pârjol de suflet care lasă
trecutul smuls din rădăcină.
(2018)
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu