Cădea-vor măști

Un personaj străin cu mască pe obraz
mi-a răsărit la geam. Privea peste pervaz
printre ghivece cu suave orhidee.
Era bărbat, ori o fi fost femeie?
Nu știu, dar ochii îi avea desprinși din cer
cu miezul lor albastru, cu tonuri de mister,
sub umbre nu de nor, ci de la gene dese.
În ei găsit-am raze cu vârfuri neculese,
de inocență, de mirare și înalt.
Acum era afară și, dintr-un singur salt,
cât ai clipi din ochi, s-a năpustit în casă,
un bulgăr de lumină mătăsoasă,
desăvârșit în forma-i nouă, dezbrăcată
de toate măștile ce l-au ascuns vreodată.
S-a destrămat apoi în tristă risipire,
dar știu că nu a fost numai o nălucire
și că l-am cunoscut cândva și după nume
prin rătăcirile-mi grăbite-n lume.
Era ceva în bulgarele de lumină
care-mi stătuse viu la rădăcină
pe când purtam în ochi, cu vârfuri neculese,
raze de inocență. Azi se țese
rând după rând, din fir de vreme sură,
o mască nouă, timpului - măsură.
Străin mi-e chipul oglindit în geam,
dar orhideea are muguri noi pe ram
și m-oi ascunde după înflorirea ei
până s-or face măștile idei.
Apoi cădea-vor. Unii poate-or spune
că-n ele-s urme de înțelepciune.
(2017)

Aceleași douăsprezece cuvinte au iscat gânduri diferite fiecăruia dintre duzinarii înscriși în tabelul găzduit de Eddie.