Scoică pustie

Mi-am construit o carapace,
am oțelit-o cu dureri
din amintirea care toarce
ce s-a-ntâmplat alaltăieri.

Câteodată o deschid
ca pe un cufăr cu comoară.
În ea nimicul face rid
și încă poate să mă doară.

Dar nu simt nici atât măcar
în vremea care se repetă
și sunt din ce în ce mai rar,
și-s prea puțini cei ce regretă.

Coajă cu luciu efemer
cu valvele strâns înnodate
ascunde-n ea nu un mister,
ci stele stinse-n miez de noapte.
(2017)