Cuib cu mistere

Pe-o pagină albă, pustie ca luna
cu carioca desenat-am o desagă.
Ce-ascunde în ea îmi este totuna,
căci, cuib cu mistere, mi-e dragă.

Mistere minore pe care le-aş pierde
prin clipe ce-şi dau importanţă:
firul de iarbă fraged şi verde,
tăceri care nasc o speranţă,

falanga cu scuturi din zâmbete calde
şi suliţi din vorbe-ascuţite,
imprudenta zvâcnire de aripi nomade
şi lanţuri, zăvoare, cuţite

stau în desagă-n dezordine-astrală
ca fire de praf ori de viaţă.
Le scap de incendii, de moarte, de boală,
de lacrimi, potop şi de ceaţă.

Pe-o pagină albă, pustie ca luna
desenat-am cu cretă un cerc.
E albă şi creta, iar eu, ca nebuna,
să-i aflu conturul încerc.

Şi nu înţeleg ce bizar personaj
din filmul acesta ce trece
îmi cade din cer în cerc, în picaj,
şi face şi creta să plece,

şi-mi cere desaga de pe pagina veche
cu tot cu misterul din ea.
Dar filele mele sunt toate pereche
şi-s toate din pulberi de stea

udate cu apă din miezul furtunii,
frământate cu palme crăpate,
uscate la soare. Aşa că niciunii
n-au drept să le rupă din carte.

Să-şi facă desagă, şi cercuri să-şi facă...
Le dau carioca şi cretă.
Şi vântul turbat, şi soare ce seacă,
şi apa ce tot se repetă.

Iar când le-o fi gata desaga, şi plină,
iar cercul în drum spre spirală,
i-aştept să-ntretaie un arc cu deplină,
perfectă dezordine-astrală.

Şi-n flama trezită şi vie a clipei
aripi ne-or da iarăşi zvâcnire
de nu le-om lăsa pradă tristă risipei
din noi în adâncă orbire.
(2017)

Alte scrieri pornind de la aceeaşi duzină de cuvinte - în tabelul găzduit de Eddie.