Era un miez de vară când paşii m-au purtat
printre grădini cu iarbă şi cu flori
pe-un drum de munte, într-o margine de sat.
Era amiaza dulcilor fiori.
Fâneţele purtau parfumuri în cosiţe
şi se împodobiseră cu stele-n pâlcuri dese,
cu clopoţei şi pentru rândunici - rochiţe,
şi scânteioare, doar pentru prinţese.
Fura parfumul şi-l ducea în lume
vântul ce adia prin giuvaere.
L-aş prinde într-un şip şi i-aş da nume
din miezul verii - "Miez de miere".
Şi l-aş purta cu mine peste iarnă,
şi l-aş deschide lângă şemineu,
m-ar ameţi dulceaţa lui în taină
şi-n suflet l-aş păstra mereu.
(2017)
Alte amintiri cu iz de parfum se răsfață in tabelul găzduit de Eddie.
"Sticluța cu parfum" e tema altei provocări venite tot de la Eddie.
M-am rătăcit, mă caut, regăsesc fragmente din ceea ce am fost, din ceea ce sunt, le aşez in cuvânt, le arăt cui vrea sa le vadă. "Pentru a scrie nu-mi sunt de trebuinţă reflectoare, îmi e de-ajuns lumina de la lumânare."
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
"Miez de miere" - frumos nume pentru un parfum!
RăspundețiȘtergereChiar aşa miros fâneţele când înfloresc sânzienele şi aglica. (Abia am descoperit cum se cheamă planta aceasta şi sunt foarte mândră de mine.) :))
Ștergere