Mai aproape de pol

Călătorea prin viaţă - prin lunci, prin văi adânci
şi cucerise munţi, urcând semeţ pe stânci.
Oraşe mari şi mici, sate uitate-n vreme
încă-i ştiau de paşi. Şi, fără a se teme,
trecuse prin deşert - al inimii şi-al minţii -
şi întâlnise oameni. În pragul neputinţei,
l-au ridicat din nou şi drumului l-au dat
ca să-l supună iar sub mersu-i apăsat.

Îl mistuia o sete. Mereu mai nesătul,
nu se putea opri. Nu îi erau destul
din zare până-n zare pământul şi nici marea.
Îl mistuia o sete şi-l înghiţea cărarea.
Până când, obosit, pe un peron de gară
a ridicat din praf, stricată şi bizară,
o antică busolă c-un ac ce indica
mereu către un pol care călătorea.

În parte plictisit, în parte curios,
s-a aşternut la drum şi cât a mers a ros
şapte perechi de cizme, de şapte ori răbdarea,
căci polul îşi schimba neistovit cărarea.
Simţea că e aproape şi iar se depărta,
dar parcă un blestem din urmă îl mâna
să caute, să afle, s-ajungă pân' la pol,
chiar de ar trebui lumii să-i dea ocol.

Într-un amurg de vară când soarele curgea
sub geana aurie a mării şi-nroşea
prin nori subţiri petale de trandafiri mirate
şi timpul se oprise ca să le strângă toate,
acul busolei şi-a încetat mişcarea,
înţepenit spre-o fată frumoasă ca visarea,
subţire, mlădioasă, cu tenul măsliniu,
cu pletele ca focul şi ochi de-un verde viu.

Nu ştiu ce vrajă i-a făcut creola,
dar s-a oprit din drum şi şi-a pierdut busola.
(2017)

Mai e un pol care ne e aproape
celor ce învârtim cuvintele pe clape
ca să iscăm poveste, vers şi snoavă.
Aflati-ne fără un bob zăbavă!