un fâlfâit despică cerul şi-n urmă îl încheagă,
căci zborul unui porumbel e dorul unui val
din ţărm în ţărm s-ajungă, cărare ce le leagă.
La ceas de-amurg un nor, o barcă pe-al cerului ocean,
aprins ca o iubire fără speranţă, cuprins de disperare,
ultima rază de lumină ce trece peste zare.
Iar între ele fluviu e-amiaza împlinirii,
o albie prin care curg atâtea râuri din atâtea ploi
ori din izvoare limpezi ca lacrimile firii
cernute printre gene de umbre şi noroi.
Într-un clişeu cu margini roase de vremea nemiloasă
pe-o bicicletă alerga cu plete lungi în vânt,
cu soarele-mpotrivă, umbră mereu frumoasă.
Şi nu ştii de-i amurg sau răsărit, ocean sau doar pământ...
(2015)
Aceleaşi douăsprezece cuvinte prinse în alte gânduri
găsiţi la Eddie în tabel, ca şi în alte rânduri.
Ca-ntr-un clişeu cu margini roase
RăspundețiȘtergerePe-o bicicletă alergam şi eu,
Citeam cuvintele-ţi frumoase
Şi mă-ntreceam în zbor c-un zmeu.
Ne prinde vremea-n ramă, pe rând, pe fiecare,
Ștergeredar dacă în clişeu e-o aripă în zbor,
atunci n-am irosit a timpului cărare
şi nu ne-am irosit nici noi. Oricum, nu prea uşor...