Zburătorii

Un demon trist, neînţeles
s-a-ndrăgostit fără speranţă
şi-ar prinde-n braţe ce-a ales,
dar frica-l ţine la distanţă.
I-aşa de teamă să nu piardă
în teamă pe cine iubeşte
c-ar prefera de dor să ardă
cât inima-i pe drag păzeşte.

Dar zburătorii vin şi pleacă...
Dacă îi legi de tine nu-s
tot zburători, că li s-a dus
misterul şi în van le seacă
dorul de zare şi-ntuneric.
Dar când mai trec, aşa, himeric,
fură un fulg din zborul lor
şi te-nfăşoară ca-n fuior
în clipa lor de-avânt, albastră
când umbre-ţi vin pe la fereastră.

Iubirea e mai pământeană -
din iute zbatere de geană,
din lutul frământat arzând,
din dar de suflet fremătând
şi sete de-a primi 'napoi
ca să faci unul unde-s doi.

Şi nu te dărui pe cântar,
şi nu aduni ca un avar,
dar ca să îţi păstrezi iubire
nu-i de ajuns o risipire,
nu-i de ajuns un singur zbor
şi nu-i nici cel mai aprig dor
ori foc aprins din zare-n zare.
Opinci legate de  picioare
cu şnur de fier şi tălpi de-oţel
se rod pe drumul spre castel
unde te-aşteptă fericirea.
Drumu-i un labirint prelung
şi numai cei mai bravi ajung
până la capăt cu iubirea...
(2015)