― Bunică, de unde vin norii?― Da' tu nu vezi? De după dealu' morii.
― Da' după deal, de unde vin?
― Vin de la munte, Cătălin!
― Şi muntele din ce îi face?
Are cumva vreo carapace
plină cu apă-nfierbântată
să iasă aburii grămadă?
― Măi Cătăline, tu ce vrei?
Citeşte basmele cu zmei
şi lasă-mă în pace azi...
Nu te sui, că ai să cazi!
Nu vezi c-abia se ţine gardul?
Am treabă multă. Nu-mi văd capul,
bunica bombăneşte-n şoaptă
şi se îndreaptă către poartă
să prindă ţâncul care pică
într-un genunchi şi se ridică.
― Văd că nu ştii nimic de nori...
Spune-mi atunci, de câte ori
e cer senin din zare-n zare,
seninul tot de unde-apare?
― Vezi, zice bunica încurcată
şi-şi scarpină basmaua roată,
seninul e, doar norii vin
şi îl astupă, Cătălin.
― Adică e mereu senin?
― Da, maică, e şi-atunci când nu-i.
Stă doar deasupra norului.
Bunica-i cât i-e amintirea,
iar Cătălin e-n toată firea.
Privşte norii şi seninul,
le caută adâncul, plinul.
Nu mai întreabă în ce zare
au început sau sub ce soare,
nu mai întreabă fiindcă ştie
sămânţa lumii cum îmbie
mereu cu-albastrul unui zbor
închis în coaja unui nor,
nu mai întreabă fiindcă n-are
cin' să-i răspundă la-ntrebare
de când pe după dealu' morii
bunica-i miezul blând al florii
ieşită dintr-un pumn de lut,
sfârşit şi totuşi început,
aşa cum şi cuvântul ei
aprinde-acum alte scântei
când o ascultă iar în gând.
Şi gândul creşte adunând
senin şi nori, trecut şi dor
inimă seacă şi izvor.
Seninul e cu el mereu,
ori astupat de un nor greu,
ori înşirat din zare-n zare...
răspuns peren la întrebare.
(2015)
De unde le vin norii
şi seninul de unde le vine
spun visătorii
din tabel. Invitat e oricine.
Frumoase ganduri...
RăspundețiȘtergereMi-ai adus aminte de primul meu zbor cu avionul. Nu am sa uit culoarea seninului deasupra unei plapumi de nori pufosi si albi. Imaginea era uluitoare: deasupra un "albastru infinit", dedesubt cea mai frumoasa imagine cu nori pe
care o vazusem vreodata...
O saptamana usoara :)
N-am zburat vreodată, dar să ştii că am căutat o fotografie din avion. N-am găsit una care să-mi taie respiraţia, aşa cum îmi imaginez că mi s-ar întâmpla dacă aş zbura. :)
ȘtergereMulţumesc, Suzana! O săptămână frumoasă şi uşoară şi ţie! :)
povestea-i ca povestea, mereu ingenua si perena, actuala si re-traita nu poate la fel din generatii-n generatii, dar vie atunci ca si acum de parca timpul n-ar fi trecut deloc! ceea ce nu dovedeste decat un miez mare de adevar, anume nu acela ca am fost, am vazut, al palpat, stiu tot, aici, acum, orice, oriunde, ci ca dincolo de timp si generatii si de firi interioare, omului si sufletului acestuia ce-l salasluieste i se poate aplica una si aceeasi dilema, numitor comun, ecuatie de aflare de solutie ce apropie prin indivizi distincti si disparat localizati geografic simtirea! rodul acesteia este si aici la tine-n text rezultatul unei interactiuni aparte care produce efecte in timp si nu modifica eul experimentator decat de a-l pastra in imediatul acelei intamplari de odinioara, care asigura ancorare, concretete si autenticitate, vatra, radacini adanci ontologice! bravo Carmen! :) lirism frumos aici, valente deopotriva frizand usor epicul si mai mult nuantand oricand dramatismul unei scena cu tot cu cortina ridicata si cu actori interpretand textul care se apropie de un scenariu bun de piesa de teatru totodata!
RăspundețiȘtergereMulţumesc, Adi! :)
ȘtergerePentru mine simţirea e mai aproape decât ştiinţa compunerii. Vremea când ştiam cum să disec un text literar e rămasă de mult în urmă. Acum scriu simţind şi/sau dospind gânduri. Iar când îmi văd poezia desfăcută până la miez, aşa cum ai făcut tu aici, mă pomenesc copleşită de emoţie şi de surâs. :)
Carmen, tu mă stii deja, poate cad eu in muţenie de vreme si timp, dar niciodată nu-mi fug cuvintele. Azi, citindu-te, simt că e mai bine sa tac. E pe sufletul meu poemul tau şi incă mă inunda. Simt ca-l voi reciti curand. Mulţumesc, mă inclin.
RăspundețiȘtergereUite că mie îmi fug şi nu-mi vine în minte decât un banal mulţumesc, dar e din tot sufletul, cu zâmbet şi cu palma dreaptă lipită pe piept, în partea stângă. :)
ȘtergereBunica-i lut și poezie,
RăspundețiȘtergereiubirea ei ți-a dat-o ție
să povestesti despre senin
și despre norii care vin
să il inalțe peste cer,
s-adune anii care pier.
Cât timp vorba ei înţeleaptă rămâne,
Ștergerevenind dinspre ieri şi trecând către mâine,
la cei ce nu ştiu nici măcar al său nume
ea încă trăieşte printr-înşii în lume.
E uimitor că la nemurirea aceasta m-am gândit în ultimele zile şi apoi ai apărut tu să-i dai glas.
Mulţumesc mult! :)
"It's only words, and words are all I have
Ștergereto take your heart away" ... :)
Sunt doar cuvinte
Ștergereşi-s de-ajuns ca să-mi aduc aminte... :)