nu-i om doar mincinos şi nici complet integru,
nu e nimica bun în care să nu plângi
şi nici un rău din care surâs să nu răsfrângi.
De ce să fie rău? De ce să fie bine?
Statornic nici pământul nu poate a ne ţine...
Îl doare ba o coastă, ba îşi mai sapă vale
şi tremură legându-se cu Ecuator la şale.
Nici gândul nu-i statornic, îndeamnă la schimbare.
E teafăr câteodată şi câteodată doare.
Cuvântul e ca gândul şi-ar fi frumos să fie
măcar adevărat, de nu e pe vecie...
Dacă a fost în el pelin vreodată,
l-am smuls şi l-am uscat, l-am aruncat din casă.
Acum adun arome dulci-amărui ce-mbată,
beţie din aceea înaltă şi pufoasă,
nor alb strălucitor de-atâta pace
câtă culeg din zâmbete alese pe sprânceană
şi-apoi le pun seninul cu mine să mă-mpace,
cu lumea, cu trecutul, cu ce s-a scurs pe geană
şi strâng din roua vremii atent în buzunar,
clipe ce le-aş păstra pentru o altă dată,
dar cum să le opresc la mine n-am habar…
Cine-i să mă înveţe? Clepsidra mi-e stricată.
(2015)
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu