duminică, 16 noiembrie 2014

Roţi dinţate

Parc-ar fi stele cu razele frânte,
încarcerate de-alte stele cu dinţi.
Se rotesc împotrivă, supuse, înfrânte,
petrecându-se ştirbe în lăcaşuri cuminţi.

Au rosturi mici între ele şi-n ele,
dar împreună dau timpului rost,
o galaxie, un şir de inele,
un mecanism monoton şi anost.

Le pândeşte rugina, le înoadă rotirea,
le ciobeşte rotundul. Înfrânate subit,
li se uzurpă cu tristeţe menirea
şi se opresc. Timpul nu-i de oprit.

De câte ori nu le suntem asemeni,
rotiţe dinţate prinse strâns în urzeală
de braţe străine ori mâini calde de prieteni?
Ne macină timpul, ne pândeşte vreo boală,

ne învârte nevoia ori vreun dor mai înalt.
Ni-i foame de spaţiu, alţi dinţi ne-nconjoară.
Ni-i sete de altfel, ne-nvârtim cu păcat
într-un fel cunoscut pentru-a trei mia oară.

Ne strâng dinţi ce muşcă din visuri şi leagă
aripi nenăscute de umerii bonţi.
Roţi de alături par să-nţeleagă...
Ne punem piedici ca nişte netoţi.

Doar o mişcare ne este permisă,
un singur sens şi-i lipsit de-nţeles,
de multe ori, când dorinţa-i ucisă
în resemnare, neavând de ales.

In angrenaj, dovedit că-i fiabil
de generaţii de rotiţe dinţate,
când una dispare, un destin implacabil
trimite o alta la-nvârtit mai departe.

De cât curaj e nevoie să schimbi
ce ţi se dă prin lege ca soartă,
să opreşti învârtirea, să pleci să te plimbi,
să deschizi printre dinţi cu cuvântul o poartă?

De cât curaj e nevoie să-ntorni
în alt fel lumea cea mică în care
c-o mişcare de braţ ai putea să răstorni
o idee pe dos şi să afli cărare

şi, în loc să te-nvârţi pe un ax imobil,
să înveţi că există o culisare spre zare
şi apoi să descoperi, cu un zâmbet subtil,
că lumea întreagă-i cu atâta mai mare?

"Răzvrătire!" se strigă din piepturi prea strâmte
de roţi ce poartă ochelarii de cal.
Ţie nu-ţi pasă, fiindcă vine să-ţi cânte
amintirea de braţ care spintecă val,

fiindcă ştii că au fost răzvrătiri
ce-au demontat angrenaje, le-au salvat de rugină.
Din când în când se preschimbă rotiri
în spirale prelungi, terminate-n lumină.
(2014)

Astăzi, rotiţe dinţate şi mici,
am avut un prilej să-nvăţăm culisarea.
Cu speranţa că n-am irosit o şansă în marea
de vorbe făţarnice ale unor pitici,
vă invit să citiţi despre alte-angrenaje
de la Eddie -  pe link-uri, în controlate picaje.

9 comentarii :

  1. Azi nu am vorbe, credeam că mi se invart rotite dintate, dar parcă mai mult stau, căci se lovesc prea tare in mine sentimente contradictorii. Textul tău e amplu şi merită aplauzele şi admiratia mea..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am scris pe la mijlocul săptămânii trecute. Dacă lăsam pe ieri, nu cred că mi-ar fi ieşit ceva...
      Mulţumesc mult, Adriana! :)

      Ștergere
  2. Adaug şi admiraţia şi aplauzele mele. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Frumoasa poezia ta, Carmen.
    Si e si mai bine ca se termina cu "lumina". Altfel ar fi fost prea trist...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Avem nevoie de optimism, trebuie să învăţăm să vedem partea plină a paharului, chiar şi atunci când e mai mică decât jumătate.
      Mulţumesc mult, Suzana! :)

      Ștergere
  4. Te-nvârte, şi spune-mi şi mie
    despre iubirea din zimţata galaxie.
    Cum curgi printr-o spirală în lumină?
    Cum plângi când dragostea ţi se termină?

    ... ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Printr-o spirală de lumină
      curgerea-i rotunjită, lină,
      ameţitoare în uimire,
      neîntreruptă regăsire.
      Când dragostea mi se termină
      nu simt regrete şi nici vină,
      nu plâng pe-altarul în ruină,
      ci caut raza de lumină
      ca pe-un izvor de împlinire
      şi, poate, încă o iubire... :)

      Ștergere