Vindecare

În timp ce pensula îi dezmierda tabloul,
în timp ce pânza îşi pierdea din puritate,
halba de bere se golise jumătate,
iar din ţigară lângă filtru rămăsese scrumul.

Cu degetele răsfirate, tremurând nervos,
îşi răvăşise freza din nou, a suta oară.
Pe masă, în pachet avea doar o ţigară,
iar prin fereastra largă-l privea un cer lăptos.

Se destrămau cocorii către zare,
nori se-ntremau în flăcări din geana de lumină,
dorul albastru se stingea în vină
şi flori se răzvrăteau în ultima visare.

Într-un dovleac se cuibărise spaima
arzând prin ochii larg deschişi în noapte.
Tăceri prelungi se desfăceau în şoapte
de fâlfâiri de aripi amintindu-i taina.

Fiori de frig, fiori de teamă deasă
îl scuturau din amorţirea firii.
Pietre ieşeau din somnul nemuririi
şi se făceau nisip în scrâşnetul de coasă.

În ochii de pisică lucea un colţ de iad
pe-o pată de-ntuneric cu umbra şi mai neagră,
alunecare iute, groază care aleargă
pe-acoperişuri ude în timp ce stele cad.

Maşina timpului încremenise în rugină.
Cu sufletul la gură, ţinându-şi răsuflarea
se-oprise clipa. Neîntâmplată, întâmplarea
dormea în aşteptarea seminţei de lumină.

Tabloul său lugubru înlănţuise-n ramă
un colţ întunecat de suflet chinuit.
Îi amintea coşmaruri şi cât a suferit...
Culorile şopteau de crâncena lui teamă.

Eliberat de demoni, a luat o pânză albă
şi l-a acoperit. Stafia spaimei lui
a dispărut sub giulgiu. De-atunci apusul nu-i
decât moment de zâmbet şi de visare calmă.
(2014)

Din sărbătoarea de import şi duzina de cuvinte
un tablou mi s-a ivit într-un colţ ciudat de minte.
L-am pictat cu-alte unelte decât cele-obişnuite
fiindcă pânza şi penelul mie nu mi-s potrivite.
Iar la urmă, leacul meu nu-i să îl ascund de mine,
ci să îl aduc la Eddie printre scrieri mai senine.