interpretări eronate
percepţii deformate
oglinzi mincinoase
realităţi distorsionate
unghiuri ascunse
concluzii pripite
acorduri surprinzătoare
orbind
geniu neînţeles
(şi lipsit de înţelegere)
conştient de inestimabila-i valoare
şi de nimicnicia din jur
orgoliu nemăsurat
reacţii de copil răsfăţat
cuvinte aruncate
pietre spre cer
orbind
aripa neagră
fluturată o clipă
orbind
toate cele dinainte
sunt în faţa ei
nisip sub talpa mării
alături de cei care
văd grăuntele de nisip
la dimensiunea lui reală
pentru că a avea încredere în oameni
seamănă cu a avea încredere în apă
poţi înota
numai sprijinindu-te pe val
(2014)
Le mulţumesc celor ce sunt,
le mulţumesc şi celor ce au fost.
Mă judecaţi după cuvânt,
dar nu uitaţi că au un rost
şi modestia, şi încrederea în sine.
Când nu-s în echilibru, nimic nu iese bine.
O provocare m-a orbit şi-a răbufnit în vers.
Alte păreri având cu toate câte un alt demers
le-aflăm la Eddie în tabel şi-apoi călătorind
pe unde link-urile duc la cei ce-au scris "orbind".
Bine punctat şi frumos spus!
RăspundețiȘtergereSubscriu! :)
Mulţumesc mult, Vero!
ȘtergereMergem înainte... :)
Orbind, nu mă mai văd
RăspundețiȘtergeremă stiu, mă iert, mă simt,
sunt una cu privirea mea,
dar văd mai bine decât ea...
mă ştiu, mă simt, mă iert...
Ștergerepădure sunt? deşert?
orbind am ochii frunze
şi gândul prins pe buze,
am ochii din nisip
şi curg, măsoară timp.
orbind văd miezul viu
şi îl cojesc să-l ştiu
de tot, pân' la sămânţă
cu-atâta străduinţă...
Un timp ce pare acum trecut,
RăspundețiȘtergereCe pentru mine nu-i pierdut,
Unul prins ghem in suflete curate,
Îmi pare acum ..mult prea departe,
Căci ultimele lui cuvinte
S-au pus cu inimă şi minte
Şi m-au rănit atat de tare,
Dar multumesc, nu mă mai doare
Caci am primit sprijin şi fortă
În noi cuvinte ca o torta
Ce arde-n ea mai tot amarul..... trecut,
Asa c-o luăm de la-nceput
Şi n-om uita că multe scrieri
S-au pus in noi şi intre noi,
Şi azi sunt vechi şi toate noi,
În vise ce se vor vrea concrete
Dar cu alt nume...pe perete.
Aripa aceea întunecată de care vorbeam în poezie nu e doar o metaforă, e o durere cumplită care a trecut pe lângă mine lunea trecută şi, din fericire, m-a ocolit. Şi când spun cumplită nu fac din ţânţar armăsar. De aceea cuvintele acelea mi s-au părut mărunte şi nedemne de luat în seamă. Nu m-au durut, ci m-au făcut să mă întreb ce fel de individ e în stare să deformeze realitatea astfel. Acum, că toate au trecut, mă gândesc că tot răul a fost spre bine pentru că veninul acelei minţi ar fi ieşit la lumină cândva şi e o uşurare că s-a întâmplat cât încă ne căutam făgaşul. Că n-a avut dreptate dovedeşte faptul că ne-am regrupat şi că ne bucurăm ca şi până acum unii de ceilalţi. Ceea ce m-a durut a fost şi este o anume lipsă de încredere despre care nu vreau să vorbesc aici.
ȘtergereMulţumesc, Adriana! Voiam să spun toate acestea şi altfel decât în vers şi tu mi-ai dat prilejul. :)
...iţi mulţumesc şi eu pentru tot ce ai făcut, pentru ca ne-ai dat forta si incredere, şi pentru ca acum par mai motivata sa nu renunt la scris si cuvinte doar pentru că cineva nu mă voia pe treapta lui. Nici nu-mi doream sa stau in altă parte decat in coltişorul meu cu oameni dragi, dar nu voiam ca ceva bun sa se termine ca si cand a fost o dara de fum. Din forta ta mi-am luat puterea si da, uită-ne alături in cuvinte. Pe curând, Carmen.
ȘtergereDacă ai şti câtă bucurie îmi aduc aceste cuvinte! Pe curând, Adriana! :)
ȘtergereMa pierd aici intre atatea versuri inspirate, cuvinte scrise din inimi neorbite!
RăspundețiȘtergereNu ma pot masura dar pot citi si imi place! O toamna frumoasa!
Caldă şi modestă ca totdeauna, Cita! Cât har e în cuvântul tău înşiruind poveste şi cum aduci din amintirile tale în mintea noastră chipuri şi suflete!... Câţi ar îndrăzni să se măsoare cu tine?
ȘtergereMulţumesc mult de tot! :)