Mătase

Mă simţeam ca într-un cocon
cu aripile încă strânse în mătase
nu-mi crescuseră în ele, înainte, oase
şi-aş fi putut să zbor doar în balon.

Mătasea sfâşiată-a dezvelire
mi-a etalat culorile spre cer.
Am tras de margini să m-acopăr în mister,
dar tot au răbufnit afară nişte fire.

M-am înroşit ca răsăritul de ruşine.
Nu ştiu de ce mă tot priveau de după zid
şi mi-am simţit pe chip întâiul rid
săpându-şi valea, adâncind în mine.

Am învăţat târziu să mă despoi
de întâmplările ascunse-n minte
şi mă minţeam că-s doar cuvinte
şi că n-ajung până la voi.

Am fost pe rând albastrul unui vis
şi verde roditor pe pântec mi-am ales,
cenuşa arderii am fost cel mai ades
cu dâre de foc roşu, interzis.

Încă mi-aduc aminte cum era-nvelită
de moale şi subţire, foiţa de mătase.
De-atunci cucuie mi-au crescut pe oase,
dar n-am să uit vreodată cum e să fii iubită.
(2014)

Gândind la mama, pornind de la cuvintele scrise astăzi de Vero, de Ratzone, de Eddie...