Ecouri

Ridic cu graţie arcada stângă,
călătoresc pe-un vis şi îi plătesc arvună,
sub liberul arbitru cărările să-şi strângă
când umbrele ecou în cercuri se adună.

E omenesc ecoul trăirilor trecute,
un rămăşag cu timpul şi cu fiinţa mea.
Vuia cândva în văi închise strâns în munte,
astăzi se pierde stins în margine de stea.

Aş zice că i-e lene să bată prea departe,
dar ştiu că înc-aşteaptă ascuns printre tăceri
în stare de latenţă, un murmur vag de şoapte
din urmele lăsate pe chipul meu de ieri.

Ridic cu graţie arcada stângă.
Mişcarea iniţiază un val în univers.
Un alt ecou se naşte, cel vechi trece pe lângă
şi-apoi se împletesc în acest ultim vers.
(2014)

Ecouri se revarsă iar din cuvinte-alese
şi toate se adună pe blogul lui Cartim.
În mintea fiecăruia duzina altfel ţese,
de-aceea vă invit cu toţii să citim.